De ce să citim filosofii arabi? Ali Benmakhlouf ne explică

0

Agenția universitară a Francofoniei organizează o conferință intitulată “De ce să citim filosofii arabi”, sustinuță de Ali Benmakhlouf, profesor la Universitatea Paris Est Val de Marne, vineri, 4 decembrie, ora 18.00, la Villa Noël (Str. Emile Zola, nr.6).

Philo_affiche

Ali Benmakhlouf ne propune o abordare pornind de la lectura filosofilor arabi prin prisma filosofiei contemporane pentru a regăsi afinitățile între metode şi doctrină. Această direcție reprezintă nucleul conferinței pentru că a citi filosofii arabi înseamnă şi a-i înscrie în tradiția şi în patrimoniul umanității. Multiplele lor lucrări în diferite domenii cum ar fi medicina, logica sau istoria şi-au adus aportul în formarea gândirii europene. Asistăm la o contopire a medievalului cu contemporanul în bogata istorie a umanității.

 

“Niciun om, în căutarea sa, nu a putut atinge adevărul în măsura cerută de adevăr”, scria în secolul al IX-lea Al-Kindî. Ali Benmakhlouf consideră că angajamentul în favoarea adevarului şi constiința de a nu-l deține decât parțial reprezintă poziția filosofilor arabi. Autorul îşi propune să arate că filosofia arabă, aşa cum este ilustrată între secolele VIII – XV este parte integrantă a istoriei intelectuale a umanității.

Ali Benmakhlouf este profesor de filosofie la Universitatea Paris Est Val de Marne. Domeniile sale de interes sunt logica, istoria şi filosofia logicii. Expert pe lângă UNESCO pentru a conduce dialogul filosofic dintre lumea arabă şi cea asiatică a participat la numeroase formări atât în Asia, cât şi în țările arabe.

Ali Benmakhlouf este autor a numeroase cărți printre care menționăm Identitatea, O fabulă filosofică, Montaigne, Vocabularul lui Averroès, Dreptul de a ştii şi dorința de a cunoaşte, Conversația, De ce să citim filosofii arabi.

Agenția universitară a Francofoniei este o asociație internațională de universități francofone cu peste 800 de instituții membre în peste 100 de țări, având misiunea de a sprijini mediul academic francofon de pretutindeni. Mai multe informații pe www.auf.org.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează