DB Global Technology și Universitatea Politehnica din București înființează în parteneriat programul de master în Financial Computing

0

DB Global Technology și Universitatea Politehnica din București înființează în parteneriat programul de master în Financial Computing

DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din București, și Facultatea de Automatică și Calculatoare au înființat, sub forma unui parteneriat public-privat, primul program de master în Financial Computing la nivel național. Programul cu o durată de 2 ani este acreditat ARACIS şi a fost lansat în octombrie 2018. La această primă ediție participă 17 studenți activi, instruiți de 20 de experți DB Global Technology.

Elaborat și susținut de angajații DB Global Technology în colaborare cu Universitatea Politehnica din București, programul de master include cursuri despre proiectare software bancar, procesul de dezvoltare al aplicatiilor bancare, produse și servicii pentru sectorul financiar-bancar, auto-descoperire și comunicare eficientă și oferă studenților acces la cele mai recente informații și evoluții din domeniu. Materiile predate de angajații DB Global Technology completează programa standard de informatică și calculatoare, care include Introducere în analiza piețelor financiare, Fundamente Big Data și Machine Learning.

Salutăm parteneriatul cu DB Global Technology, prin care reușim să îmbinăm cunoștințele academice cu latura practică, oferind masteranzilor pregătirea de care au nevoie pentru o integrare cât mai ușoară în viața profesională. Este esențial ca studenții să dobândească abilități noi, dar și să le îmbunătățească pe cele existente, pentru a aduce valoare organizațiilor financiare de top”, a declarat Adina Florea, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Studenții vor putea învăța cum se lucrează în echipe multinaționale extinse, cum funcționează instituțiile financiare de mari dimensiuni și cum pot realiza și livra software pentru infrastructura de bază a companiilor. Această inițiativă se înscrie în preocuparea permanentă a DB Global Technology de a se implica în educația IT din România și de a oferi pregătirea practică de bază pe care atât profesorii, cât și studenții, să o poată folosi în activitățile de predare sau studiu, precum și pentru exersarea și îmbunătățirea abilităților.

Instruirea și investiția în formarea talentelor locale reprezintă, de peste cinci ani, o componentă esențială a strategiei a DB Global Technology. Prin acest program de master și prin alte proiecte educaționale pe care le-am implementat vrem să ajutam tinerii talentați să își îmbunătățească abilitățile de dezvoltare software, oferindu-le acces la oportunitățile de pe piața forței de muncă, dar și punând astfel bazele viitoarei comunități de experți în tehnologie ai României”, a spus Marian V. Popa, Director General al DB Global Technology.

DB Global Technology s-a implicat în dezvoltarea talentelor locale printr-o serie de programe educaționale, cum ar fi programele MBA ale Academiei de Studii Economice din București, în cadrul cărora organizează ateliere si sesiuni de training în domeniul IT.

De asemenea, în 2018 a avut loc cea de-a treia ediție a DB Tech School, un program de internship de trei luni destinat selectării, formării și recrutării celor mai buni studenți din universitățile tehnice din România. Caravana IT este un alt program care cuprinde ateliere interactive pentru elevii de liceu interesați de o carieră in Fintech.

Angajații DB Global Technology sunt pasionați de coaching și au participat ca voluntari în numeroase astfel de programe. Aproximativ 10% din angajații DB Global Technology sunt implicați direct în astfel de programe, folosindu-și abilitățile, cunoștințele și entuziasmul pentru a pregăti tinere talente și a le ghida drumul către comunitatea de experți în tehnologie.

Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din anul 1998, oferind produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice. Deutsche Bank este una dintre cele mai importante bănci germane, câștigând în mod repetat distincția de „cea mai importantă bancă” în Europa Centrală și de Est. Deutsche Bank este un partener tradițional al autorităților române și a contribuit la unele dintre cele mai importante tranzacții financiare din România (în sectoarele energetic, de transport și al locuințelor sociale).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.