„Daruri de Moş Nicolae” la Muzeul Naţional al Satului

0

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 2 – 8 decembrie 2013 evenimentul cultural Daruri de Moş Nicolae, spre bucuria copiilor şi adulţilor cu inimă de copil.

Copii, mămici, tătici sau bunici, toţi sunt invitaţi să descopere pe aleile muzeului meşterii populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia românească, specifice sărbătorilor.

Ceaiurile, produsele bio, produse de cosmetică tradiţională vor fi prezente şi de această dată, alături de cozonaci şi plăcinte, cârnaţi şi ţuică, covrigi şi turtă dulce; ocarine, fluiere, măşti sau cipici, stârlici sau opinci; căni, cănuţe sau căuce, copăiţe, sărăriţe, furci sau fuioare, zgărdane sau curele dar şi icoane, clopoţei şi îngeraşi… la noi, găsiţi de toate….pentru toţi.

Şi mai găsiţi…actori şi cântăreţi de soi, lansări de carte şi acorduri de chitară, ateliere de colinde şi teatru de umbre, pe uliţele satului…muzică şi joc.

Haideţi la târgul de cadouri organizat în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae şi nu este cu supărare să vă gândiţi şi la darurile de Crăciun!

Urăm un călduros „La mulţi ani ” tuturor celor care îşi serbează onomastica în ziua de 6 decembrie şi oferim acces gratuit (cu buletinul la purtător!)

Program târg: 2 – 8 decembrie –  9.00 – 17.00

Program artistic: 7 decembrie – orele 12.00 – 15.00

8 decembrie – orele 12.00 – 16.00

daruri de mos craciun

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează