Dana Săvuică și Bodyshape Transformation Centre – ambasadori ai sănătății pentru o cauză caritabilă

0

Dana Săvuică s-a alăturat marți, 21 aprilie 2015, echipei Bodyshape Transformation Centre București pentru evenimentul FUNdraising Workout Party – primul dintr-o serie de evenimente cu scop caritabil. Evenimentul de strângere de fonduri a fost dedicat copiilor bolnavi de cancer internați la Marie Curie și Institutul Clinic Fundeni, la inițiativa Asociației “Donează Speranță”.

Dana Săvuică a deschis evenimentul, povestindu-le celor peste 40 de participanți cum a ajuns să dea importanță unui stil de viață sănătos, în urma unor experiențe personale mai puțin plăcute și, mai ales, de ce este bine să îi ajutăm pe cei din jurul nostru.

„Auzeam de multe ori că cifrele celor care suferă de cancer sunt în creștere, însă le ignoram, le vedeam doar ca pe niște statistici. Atunci când aceste cifre s-au transformat în numele unor prieteni apropiați sau rude, am realizat cât de important este să mă implic, să ajut și să încerc să previn boala. O putem face prin mișcare, alimentație sănătoasă, educație pentru copiii noștri. Și încă un lucru important este să fim uniți pentru astfel de cauze frumoase precum cea de la Bodyshape Transformation Centre.”, a spus Dana Săvuică.

Dana Savuica

Timp de o oră, participanții la eveniment au făcut mișcare într-o atmosferă distractivă și plină de energie, au contribuit la  strângerea de fonduri pentru copilașii bolnavi de cancer și au fost răsplătiți cu premii în valoare de 1000 lei, oferite de sponsorii evenimentului –Beauty District, Shakespeare School și Happy Box.

Din donațiile participanților la FUNdraising Workout Party, în valoare totală de peste 5000 lei, Asociația ”Donează Speranță” va asigura necesarul de legume și fructe pentru copiii aflați în tratament, în cele două spitale din București.

În acest moment în spitalele din România, copiii bolnavi de cancer nu au o dietă specială, diferită de ceilalți bolnavi spitalizați. Nutriția joacă un rol important în combaterea efectelor negative ale chimioterapiei de aceea, ne-am propus să susținem, prin acest eveniment, demersul de a le asigura necesarul zilnic de vitamine.” a adăugat Justin Devonshire, expert în transformare corporală și co-fondator Bodyshape Transformation Centre.

Antrenamentele caritabile, special concepute de experții în fitness și sănătate de la Bodyshape Transformation Centre, au ca scop creșterea nivelului de energie și a vitalității, în timp ce participanții contibuie la strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă.

Group photo

Despre Bodyshape Transformation Centre

Bodyshape Transformation Centre ofera singurul program din România care îmbină antrenamentele de fitness cu nutriția și dezvoltarea personală și își plătește clienții să obțină transformarea corporală pe care și-o doresc. Mai multe detalii pe www.bodyshapetransformation.com și pe pagina de Facebook Bodyshape Transformation Centre – Bucharest.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează