Dan Dediu, unul dintre cei mai apreciați compozitori ai momentului, va fi invitat joi la Round Table București

0

Dan Dediu este unul dintre cei mai apreciați compozitori ai muzicii clasice contemporane, pianist, muzicolog și rector al Universității Naționale de Muzică din București (2008 – 2016).

Dedicat posibilităților pe care muzica le poate atinge, Dan Dediu a compus peste 150 de opus-uri, majoritatea lucrărilor sale fiind create pentru orchestră simfonică, ansambluri camerale, cor, voce sau pian, iar multe dintre ele sunt interpretate în Europa și pe alte continente. În genul operei semnează fie piese pe librete proprii (Postficțiunea), fie pe texte literare celebre (O scrisoare pierdută, Münchhausen – Stăpânul minciunilor).

Dan Dediu, event cover

A concertat la pian în țări precum Elveția, Grecia, China, Italia, Portugalia, Germania, Suedia, iar, prin bursele de studiu, Dan Dediu a compus în Berlin, Viena, Hamburg și Bamberg. În București, la UNMB, a format numeroși tineri compozitori ce s-au făcut remarcați la scenă internațională.

Dan Dediu va fi invitatul ultimei ediții Round Table București din sezonul de primăvară, iar dialogul purtat cu muzicologul Valentina Sandu – Dediu, în rol de soție și moderator, promite să ofere un final de sezon „boem, plin de surprize și cel puțin diferit față de restul celor 17 ediții desfășurate până în prezent”, au anunțat organizatorii.

Evenimentul va avea loc joi, 31 martie, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București (Str. Știrbei Vodă nr. 33) și va fi transmis în direct pe EnjoyTV.ro. Participarea la eveniment se va face prin solicitarea unei invitații la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile.

Eseu asupra muzicii (format din interviurile acordate de compozitor):

Dan Dediu: „Muzica e libertate pură. Când asculţi muzică e un act de libertate interioară pe care trebuie să ţi-l asumi. De ce asculţi, altfel? Nu pentru a fi convins de faptul că eşti liber, că eşti bun, că gândeşti, că poţi să te bucuri de ceva care altora le este necunoscut?” „Compoziţia înseamnă mult mai mult decât a găsi sonorităţi noi: înseamnă a găsi o problematică nouă, o viziune şi perspectivă nouă, relaţionări noi între elemente ş.a.m.d.” „Fiecare gen posedă o magie proprie (…) Până la urmă valoarea unei muzici este dată de capacitatea ei de a dezvălui o latură necunoscută, inedită a umanului, şi nu de genul adoptat.”

„De aceea, ca să poţi transmite o emoţie prin muzică, ea trebuie să iasă din specificul naţional strâmt şi să capete o aură universală. Nu e uşor să faci acest lucru. Cum am spus, specificul îl purtăm în noi: e în atitudinea faţă de viaţă.”

„Pentru meloman este important ca muzica să comunice, să muşte cu dinţii din moarte.”

„Eu sunt de părere că pentru a scrie bine ceva pentru un instrument sau cântăreţ trebuie să te pui în pielea lui. Ceea ce înseamnă să ai o capacitate empatică deosebită. Compozitorul trebuie să fie un mare actor. Altfel, e ca şi cum ai scrie pentru obiecte. Scrii pentru scaune sau calculatoare. Sau pentru mături. Trece pe lângă…”

„Consider că treaba noastră este să compunem mai departe, iar meritele, dacă le avem, vor fi recunoscute cândva. Trebuie să recunosc că vremurile nu ne sunt favorabile, dar eu cred cu tărie că valoarea, asemenea uleiului în apă, iese până la urmă la suprafaţă. Este adevărat, uneori poate fi prea târziu…”

„Dar în mod clar, e vorba de o criză profundă a identităţii profesiei de muzician. Poate că a fi muzician e un fel de talent de a nu avea o meserie, ci o vocaţie de a înnebuni oamenii.”

(fragmente din interviurile apărute în revistele „Actualitatea muzicală”, „MEgaLOMANI”, 2007, 2001)

Dan Dediu (n. 16 martie 1967) a absolvit Academia de Muzică din București în anul 1989 unde a studiat arta compoziției cu profesori precum Ștefan Niculescu, Dan Constantinescu, Dan Buciu și Octavian Nemescu. Ulterior, la Viena, a studiat cu profesori precum Francis Burt, Günter Kahowez and Wilhelm Zobl, participând mai târziu la Cursus de Composition et Informatique Musicale la IRCAM în anul 1994. Un an mai târziu a obținut diploma de doctor la Universitatea Națională de Muzică din București.

A primit numeroase premii pentru activitatea sa, dintre care se disting Premiile I obținute la Concursul Național de Componistică de la Cluj-Napoca (în anii 1986, 1988), la Brass Chamber Music Competition în Budapesta (în anul 1990) și la Premier Councours pour Orchestre Françaises de Flűtes (în anul 2000, pentru lucrarea „Spaima”).

Alte distincții remarcabile oferite compozitorului român sunt Premiul „George Enescu” la concursul omonim în București (în anul 1991, pentru „Simfonia 1”), Premiul Academiei Române pentru Muzică (în anul 1991 pentru „String Quartet no.3”). Uniunea Compozitorilor Români i-a oferit, începând cu anul 1992, multiple premii de creație, pentru muzică de cameră, pentru muzică simfonică, pentru operă și pentru muzicologie, pentru muzică corală etc.

Dan Dediu a obținut Premiul pentru EXPO 2000 de la Agenția Română pentru Dezvoltare (în anul 2000), Premiul Galliard Ensemble International Composers Competition în Londra (în anul 2000), Premiul Neuköllner Opernpreis în Berlin (pentru opera „Münchhausen – Herr der Lügen” în anul 2002) și Premiul Prometheus – Opera Prima în București, acordat de Fundația „Anonimul” (în anul 2002).

Pe lângă activitatea de compozitor, Dan Dediu a fost director artistic al „International Week of New Music Festival” în București, în anii 1999, 2011, 2007, 2008, 2016.

A fost invitat în calitate de lector la Queen’s University of Belfast (în anul 1994) și este cadru universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, pe care a condus-o în calitate de rector între anii 2008-2016.

*

Spectacolul de operă Münchhausen – Stăpânul minciunilor va avea următoarele reprezentații pe data de 1, 2 și 3 aprilie în stagiunea Operei comice pentru copii 2015-2016.

*

Cel de-al doilea sezon Round Table București se va desfășura în Sala de Operă a Conservatorului bucureștean, renumită pentru calitățile sale acustice, cu o scenografie nouă ce cuprinde mobilierul LEM’S, creat de designeri români. Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural co-finanțat de AFCN.

 

La eveniment, intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile.

Seara de joi se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri susținută de Organizația Somelierilor din România și vinurile Balla Geza, prin prezența somelierului Istvan Pentek.

Fiecare spectacol – conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct pe www.EnjoyTv.ro

 

Arhiva evenimentelor curente, precum și cea a primului sezon Round Table București poate fi urmărită pe site-ul www.EnjoyTV.ro și cuprinde participarea unor personalități precum Maia Morgenstern, Ioana Pârvulescu, Răzvan Mazilu, Aurelian Octav Popa, Răzvan Suma, Octavian Nemescu, Viorica Flintașu, Ștefan Gheorghiu și din sezonul 2: Cosmin Manolescu, Marcel Pavel, Marin Cazacu, Dan C. Mihăilescu, Ștefan Ghenciulescu, Sorina Goia, Ioana Flora.

Parteneri: Universitatea Națională de MuzicăExces Musicmagazinele de mobiler LEM’S, Radio România CulturalRadio România MuzicalEnjoyTV.ro, Organizația Somelierilor din România, vinurile Balla Geza, Asociația Pro Valores, Valentina Sandovici, Make-up Artist.

Parteneri media: SapteSeriObservator CulturalLiterNetAgentia de CarteGarbo.roCalendar EvenimenteLibrăriile HumanitasBucureșteni.roJudy FlorescuCapital CulturalOnline GalleryEconomistul

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează