Dan C. Mihailescu va fi invitat joi la Round Table Bucuresti

0

Despre hedonismul lecturii, despre recenziile a sute de carti, despre Bucurestiul sau si al elitelor literare, sunt cateva subiecte pe care invitatul serii de joi le va putea atinge in dialogul cu Valentina Sandu – Dediu

Afi martie Round Table Bucuresti

Joi, 3 martie, de la ora 19:00, va continua seria spectacolelor – conferinta Round Table Bucuresti moderate de reputatul muzicolog Valentina Sandu – Dediu. Invitatul special al acestei noi editii va fi Dan C. Mihailescu, scriitor cu o activitate prodigioasa dedicata cercetarii si criticii literare, cunoscut indeosebi publicului larg pentru emisiunea realizata timp de 15 ani, „Omul care aduce cartea”, devenind cea mai urmarita emisiune culturala din Romania.

Joi seara, dialogul purtat cu Valentina Sandu – Dediu va fi completat de recitalul jazz sustinut de Ana – Cristina Leonte acompaniata de Ciprian Pop (chitara) si Alex Arcus (saxofon). Seara se va incheia cu o sesiune de autografe prin prezentarea celor mai recente aparitii editoriale semnate de Dan C. Mihailescu.
Evenimentul se va desfasura in Studioul de Opera si Multimedia al Universitatii Nationale de Muzica (Strada Stirbei Voda nr. 33), iar spectatorii din tara pot urmari, si de aceasta data, transmisiunea in direct pe platforma EnjoyTV.ro.

Intrarea va fi libera, in limita locurilor disponibile, dupa o rezervare solicitata la adresa de e-mail round.table.bucuresti@gmail.com

Publicul bucurestean va fi invitat in perioada imediat urmatoare sa ia parte la doua astfel de intalniri avandu-i in prim plan pe arhitectul Stefan Ghenciulescu (10 martie) si Sorina Goia, redactor – sef Radio Romania Cultural (17 martie).

Dan C. Mihailescu: „Nu esti om deplin daca te livrezi unei singure dimensiuni, fie padurea, fie biblioteca. Nu se poate vietui armonios decat imbinand fizicul si metafizicul, idealitatea si corporalitatea.”

Dan C. Mihailescu s-a nascut in anul 1953 la Bucuresti, pe 12 decembrie. A inceput sa citeasca de la varsta de patru ani si de atunci literatura i-a acordat cele mai mari bucurii si satisfactii profesionale. In ultimii 15 ani a prezentat sute de carti zilnic la TV si in numeroase publicatii literare, a participat la sute de intalniri cu cititorii si la numeroase lansari de carte, a fost realizatorul celei mai urmarite emisiuni culturale in plan national. Cu o medie de peste 400.000 de spectatori pe minut, emisiunea „Omul care aduce cartea” a stabilit un record national de audienta pentru productiile culturale.

Din februarie 2016, la varsta de 62 de ani, Dan C. Mihailescu a decis sa continue activitatea temerara, de această data in mediul online, prin realizarea emisiunii „Cartea de la ora 5”, adresandu-se cu precadere publicului tanar. Aceasta schimbare de paradigma se aseamana, pentru scriitor, cu momentul inceputurilor in TV: „la 47 de ani am fost scos din vizuina mea de bursuc in care ma aflam si (…) m-am lasat aruncat pe sticla cu o inconstienta fara margini.” Pe platforma noii sale emisiuni, publicul online poate vota cartea care urmeaza a fi recenzata in fiecare zi de luni si, de asemenea, este anuntat un club de lectura in cadrul caruia criticul va avea intalniri cu cititorii, cu dialoguri pe marginea cartilor preferate.

Pe langa prezentarea aparitiilor editoriale, Dan C. Mihailescu a publicat un numar impresionant de carti si studii literare in volum si in presa de specialitate, a semnat zeci de prefete/ postfete si a tradus operele a numerosi autori din limba franceza. Prima sa carte a fost publicata in anul 1982 – „Perspective eminesciene” – pentru care a obtinut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, la 8 ani de la debutul sau publicistic in revista „Romania literara.”
Activitatea sa literara a fost distinsa de-a lungul timpului cu recunoasteri precum Premiul USR pentru traducerea integrala a dramaturgiei lui Eugen Ionescu (1999), Premiul Consiliului National al Audiovizualului pentru emisiunea „Omul care aduce cartea” (2003), Premiul Radio Bucuresti (2004), Premiul Radio Romania Cultural (2007), Premiul de critica al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2004) sau „Premiul pentru educatie – dascalul romanilor”, acordat la gala MEDIAFAX (2013).

Timp de 23 de ani (1980 – 2003), Dan C. Mihailescu a fost cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu”, iar in anul 1990 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. In anul 1999, Dan C. Mihailescu a fost consilier pe probleme de comunicare al Presedintelui Societatii Romane de Televiziune. Totodata, a fost membru in juriile Uniunii Scriitorilor, UNITER, AFCN, CNC, Festivalului de Comedie, juriul pentru premiile Clubului Roman de Presa, Freedom House, Dakino s.a., a fost membru in Consiliul director al Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa. (2008-2011).

In anul 1976, Dan C. Mihailescu a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Romana, la specializarea Romana-Franceza, in cadrul Universitatii din Bucuresti.

In martie 2014, i s-a conferit prin decret prezidential Ordinul National „Pentru Merit“ in grad de Comandor.

Joi seara la Round Table Bucuresti, Dan C. Mihailescu va citi pentru publicul aflat in sala si, deopotriva, pentru cel care urmareste online, fragmente din „Cartea simturilor”

„Potrivit carui simt va rotiti cu predilectie faptura? Care dintre cele cinci (sau poate al saselea?) va defineste mai apasat si mai autentic realitatea, asteptarile, optiunile? Ordinea dumneavoastra launtrica pune tot vazul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust si tactil, asa cum ne-a obisnuit traditia? Cu ce simt opereaza, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptati un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocand cele mai intense, mai ravasitoare, initiatice, induiosatoare sau provocatoare senzatii din copilarie, adolescenta, maturitate? Ce pondere credeti ca au simturile in manifestarile profesionale ale vocatiei dumneavoastra? Iata numai cateva intrebari menite sa contureze perspectiva dintru care am gandit cartea de fata.“ (Dan C. Mihăilescu)

Volumul colectiv, coordonat de Dan C. Mihailescu, este o antologie publicata la Editura Humanitas in anul 2015 si va fi prezentat joi la eveniment prin standul de carte oferit de Librariile Humanitas.

Cel de-al doilea sezon Round Table Bucuresti se va desfasura in Sala de Opera a Conservatorului bucurestean, renumita pentru calitatile sale acustice, cu o scenografie noua ce cuprinde mobilierul LEM’S, creat de designeri romani. Round Table Bucuresti este un proiect al Uniunii de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania, proiect cultural co-finantat de AFCN.

La eveniment, intrarea va fi libera, in baza invitatiei ce poate fi solicitata la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, in limita locurilor disponibile.
Seara de joi se va incheia cu o sesiune de autografe urmata de invitatia la degustare de vinuri sustinuta de Organizatia Somelierilor din Romania si vinurile Balla Geza, prin prezenta somelierului Istvan Pentek.
Fiecare spectacol – conferinta va dura 90 de minute si va fi transmis in direct pe www.EnjoyTv.ro

Arhiva evenimentelor curente, precum si cea a primului sezon Round Table Bucuresti poate fi urmarita pe site-ul www.EnjoyTV.ro si cuprinde participarea unor personalitati precum Maia Morgenstern, Ioana Parvulescu, Razvan Mazilu, Aurelian Octav Popa, Razvan Suma, Octavian Nemescu, Viorica Flintasu, Stefan Gheorghiu si din sezonul 2: Cosmin Manolescu, Marcel Pavel, Marin Cazacu.

Parteneri: Universitatea Națională de Muzică, Exces Music, magazinele de mobiler LEM’S, Radio România Cultural, Radio România Muzical, EnjoyTV.ro, Organizația Somelierilor din România, Domeniul Vlădoi, Asociația Pro Valores, Valentina Sandovici, Make-up Artist.

Parteneri media: SapteSeri, Observator Cultural, LiterNet, Agentia de Carte, Garbo.ro, Calendar Evenimente, Librăriile Humanitas, Bucureșteni.ro, Judy Florescu, Capital Cultural, Online Gallery, Economistul.ro

Despre Round Table Bucuresti

Parcursul profesional dar si personal al oricarui om de cultura este inevitabil influentat de mediul in care a ales sa creeze. Prin proiectul Round Table Bucuresti, organizatorii isi propun sa descopere in ce masura efervescentul spatiu cultural al capitalei a influentat drumul unor personalitati care si-au ales Bucurestiul ca decor al activitatii lor artistice.
„Programul proiectului urmareste promovarea artistilor romani ce s-au facut remarcati pe scenele internationale, printr-un efort de redobandire a unei mentalitati frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale romanesti.” – Valentina Sandu – Dediu

In fiecare joi seara, pe durata a 90 de minute, moderatorul isi va provoca invitatii la o discutie deschisa, relaxata, despre amprenta pe care orasul si-a pus-o asupra lor ca artisti, ca oameni, despre cum vedeau capitala atunci cand erau la inceput de drum si cum o percep acum, cand drumurile lor strabat capitale din intreaga lume, ori despre sansele sau deziluziile pe care le-au trait aici, de-a lungul timpului. Parcursul acestui itinerariu prin Bucurestiul personal al fiecarui artist invitat va fi presarat cu momente artistice de cea mai buna calitate – oferite de protagonistii spectacolelor sau de catre invitatii acestora.

De ce Round Table Bucuresti? Pentru ca mediul de intalnire al acestor evenimente isi propune sa fie unul prietenos, placut, fara colturi si fara ascunzisuri, unde nimeni nu sta in capul mesei. Invitatii si publicul, deopotriva, vor imparti acelasi spatiu: Bucurestiul. Coordonate: Sala de Opera si Multimedia a Universitatii Nationale de Muzica.

Despre Valentina Sandu – Dediu

Valentina Sandu-Dediu a absolvit in 1990 muzicologia la actuala Universitate Nationala de Muzica din Bucuresti, unde a ramas din 1993 sa predea istoria muzicii, muzicologie si stilistica. Este autoarea a peste 30 de studii si 300 de articole, a catorva serii de emisiuni radiofonice, a semnat zece volume publicate in Romania si Germania (vezi Rumänische Musik nach 1944, Pfau Verlag, Saarbrücken, 2006; Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil si retorica in muzica, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 2010; Octave paralele, Bucuresti, Humanitas, 2014).
O altă latura a activitatii sale se concentreaza pe aparitii concertistice si inregistrari, in calitate de pianista in ansambluri camerale (CD-uri editate in Romania cu Aurelian Octav Popa, in Germania / Neos cu Dan Dediu, si in Boston / Albany cu Ray Jackendoff). Valentina Sandu-Dediu a fost bursier al Wissenschaftskolleg zu Berlin, actualmente ocupa pozitia de profesor la Universitatea de Muzică si pe cea de rector la New Europe College, Bucuresti. In 2008 a primit Premiul acordat de Peregrinus-Stiftung, Academia de Stiinte Berlin-Brandenburg.

Despre Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania – UCIMR

Orice muzician care adera la UCIMR si intruneste conditiile necesare poate deveni membru al organizatiei noastre.
Prin activitatea noastra, oferim membrilor UCIMR burse in vederea participarii la seminarii si cursuri de specialitate organizate de asociatia care se remarca printr-un palmares de exceptie.
Suntem implicati totodata si in sprijinirea artistilor pensionari, precum si in sustinerea materiala a unor reviste de specialitate.

De asemenea, concepem proiecte culturale de interes national si international, avand o structura egal raspandita pe intreg teritoriul Romaniei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează