Cvartetul Arcadia şi pianistul Sergiu Tuhuţiu revin la Ateneul Român

0

În seara de sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19, stagiunea camerală a Filarmonicii George Enescu îi va avea ca invitaţi pe cunoscutul ansamblu de coarde, Cvartetul Arcadia şi pe pianistul Sergiu Tuhuţiu, care vor interpreta pe scena Sălii Mari a Ateneului un program cameral cu lucrări de Robert Schumann şi Joseph Haydn.

Cvartetul Arcadia, alcătuit din Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru – vioara a II-a, Traian Boală – violă, Zsolt Török – violoncel, cunoscut în peisajul internaţional al muzicii de cameră, s-a format în 2006 în timpul anilor de studiu la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, urmând apoi cursurile postuniversitare la Viena.
Câştigător al prestigioaselor concursuri de muzică de cameră de la Osaka (2014), Wigmore Hall Londra (2012), Almere (2011) şi Hamburg (2009), Cvartetul Arcadia s-a afirmat drept unul dintre cele mai captivante ansambluri din generaţia sa. Atât prin prezenţa pe scene importante de pretutindeni, cât şi prin discografia sa, Cvartetul Arcadia se bucură de elogiile criticii: „sonoritate excepţională”, „putere a expresiei ce lasă o impresie profundă asupra ascultătorului” (Ensemble Magazin), „interpretare de o asemenea intensitate… un iureş asupra simţurilor ce străpunge miezul acestei muzici tumultuoase” (The Financial Times).
Cvartetul a concertat la Spring Festival (Budapesta), Festivalul Internaţional „George Enescu” Bucureşti, Cité Internationale des Arts (Paris), Alte Oper (Frankfurt), Pollack Hall (Montreal), Concertgebouw (Amsterdam), Wigmore Hall, Q’arto Mondi Festival (Polonia), Salle Gaveau (Paris), George Enescu Festival (Heidelberg), Tel-Aviv, Mecklenburg Vorpommern Festival, Kammermusiktage Mettlach, Zeist Music Days Festival (Olanda), Portugalia, Marea Britanie, China.
Începând din aprilie 2015, Cvartetul Arcadia activează sub auspiciile Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”.

În urma unui recital susținut la Londra, site-ul britanic de critică muzicală The B Flat Sheep scria: „Sergiu Tuhuțiu cântă așa cum vorbește: clar, robust, întrebător, cu un sunet incandescent, dar cu un miez plin de năzuință și întrezărite scânteieri de disperare. În această seară Tuhuțiu ne-a condus într-o pădure și am putut să auzim ceva aproape secret. Secret pentru că era pe cât de neprețuit, pe atât de periculos.”
Pianistul Sergiu Tuhuţiu este câștigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition 2013 din Sankt Petersburg și al Premiului II la Manhattan International Piano Competition 2016, concurs prezidat de Ivo Pogorelich.
Activitatea sa concertistică s-a desfăşurat în Anglia, Germania, Franța, Elveția, Italia, Rusia, Brazilia, Canada, SUA, România. În 2014 a debutat pe scena Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Mendelssohn și a colaborat cu orchestre precum Orchestra Națională Radio București, Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, Orchestra Simfonică București, Orchestra de Tineret din Chișinău, Orchestra de Stat a Ermitajului din Sankt Petersburg. În anul 2013 a fost invitat de către Fundația „Sergiu Celibidache” să facă parte din juriul concursului „Tribut Valorilor Culturale Românești”.
Sergiu Tuhuțiu este un antreprenor prolific, președinte al asociației Lipatti Music Production și inițiatorul unor proiecte de succes precum In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians. În 2015, împreună cu cântăreața americană Peisha McPhee, a lansat proiectul crossover Chopin Meets Broadway. Bucurându-se de un succes rapid, show-ul a debutat la Hollywood în 2016 și a fost urmat de alte reprezentații în Europa, New York și California.

02.11 3
Ateneul Român
Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, ora 19
Cvartetul Arcadia
ANA TÖRÖK – vioară
RĂSVAN DUMITRU – vioară
TRAIAN BOALĂ – violă
ZSOLT TÖRÖK – violoncel
Invitat SERGIU TUHUŢIU – pian

Program
Robert Schumann – Studii simfonice, op. 13
Joseph Haydn – Cvartetul de coarde nr. 38, în mi bemol major, op. 50, nr. 3, Hob, III/46
Robert Schumann – Cvintetul cu pian în mi bemol major, op. 44

Mai multe informații despre stagiunea 2024-2025 pot fi găsite aici:
https://www.fge.org.ro/calendar

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I:   75 lei
Categoria II:  70 lei
Categoria III: 65 lei

Biletele se pot cumpăra:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.

Biroul de presă al Filarmonicii George Enescu
Tel. +40213146711
www.fge.org.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.