Cursuri gratuite de educaţie financiară pentru 680 de liceeni

0

Fundaţia Noi Orizonturi şi ING Bank România lansează proiectul naţional „Lideri juniori, gata de acţiune!”. Acest proiect va ajuta 680 de tineri, elevi la 40 de licee din ţară, să înţeleagă şi să aplice în viaţa de zi cu zi principii sănătoase legate de responsabilitatea financiară.

SMART si de IMPACT Fundatia Noi Orizonturi_ING Bank Romania

Cu ajutorul Fundaţiei Noi Orizonturi şi implicarea ING Bank România, 80 de tineri cu abilităţi de lideri vor fi pregătiţi să susţină ateliere de responsabilitate financiară pentru colegii lor de liceu.

Aceşti tineri traineri vor fi selectaţi din rândul membrilor Cluburilor de voluntariat IMPACT din România, formate din elevi care se implică în comunitate şi realizează proiecte ce rezolvă probleme din oraşul sau satul în care trăiesc.

Astfel, cu ajutorul celor 80 de liceeni care vor susţine ateliere pentru colegii lor, alţi 600 de elevi vor învăţa lucruri esenţiale care îi ajută acum, dar le vor fi utile şi în viitor:
– bugetul personal şi de familie (venituri, cheltuieli)
– economii şi investiţii, sănătate financiară
– instrumente IT utile în gestionarea financiară.

Toate acestea, într-un limbaj prietenos şi uşor de înţeles de adolescenţi.

Proiectul se desfăşoară în perioada noiembrie 2015 – mai 2016, sub deviza „$MART şi de IMPACT”.

Acest proiect, iniţiat de Fundaţia Noi Orizonturi, este finanţat de ING Bank România cu suma de 25.300 EUR.
Mai multe detalii: aici

Despre autor

avatar

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face o diferenţă în societate.

Comentează