Curs de nutriţie pentru adolescenţi (14-17 ani)

0

„Mănâncă, să creşti mare şi frumos”. Sună familiar? Hai să afli de ce este important ce și cum mănânci pentru starea ta de bine. Fundația Calea Victoriei organizează din 22 iulie, de la ora 16.30, un Curs de nutriție pentru adolescenți susținut de medicul Elena Tănase.

Aşa cum smartphone-ul funcţionează cu energie, şi fiinţele vii au nevoie de energie. Plantele îşi iau energia de la soare, însă pentru noi, oamenii, sursa de energie este hrana „cea de toate zilele”, cum zice o vorbă. Fără energia (măsurată în kilocalorii) adusă de alimente, nu am putea să supravieţuim, nu am putea merge, gândi, nu ne-am putea juca etc. Însă alimentele nu sunt numai kalorii, ele sunt, cele bune, un amestec de nutrienţi benefici, adică de substanţe care te ajută să fii sănătos, deştept şi frumos.

Alimentele nu sunt egale între ele, fiecare are un punct forte sau, dimpotrivă, un mare minus care trebuie evitat. Stă în puterea noastră să facem alegerile cele mai potrivite, astfel încât să avem un corp sănătos şi armonios. Trebuie doar să ştim suficiente informaţii, astfel încât nicio reclamă, cât de atractivă ar fi ea, să nu poata trece în faţa propriei judecăţi.

De ce este important să alegem corect alimentele încă de acum? Pentru că o alimentaţie dezechilibrată are consecinţe neplăcute pe termen lung.

Dacă vrei să înţelegi care este motivaţia din spatele recomandărilor pe care poate frecvent le-ai auzit de la părinţi, profesori, media, acest curs de nutriţie pentru adolescenţi este o foarte potrivită ocazie.

Temele celor trei întâlniri sunt:

1. Din ce sunt alcătuite alimentele, ce se întâmplă cu ele după ce trec de gură? În această primă întâlnire ne vom familiariza cu compoziţia alimentelor, vom înţelege cum anume ajung să ne hrănească.

2. De ce trebuie să mănânc legume? Vom vorbi despre beneficiile tuturor alimentelor naturale versus cele care suferă un amplu proces de transformare industrial. Ce e bine să avem frecvent în farfurie şi ce e bine să evităm?

3. De ce să NU ţin dietă? Vom vorbi despre importanţa adoptării unei alimentaţii corecte încă din adolescenţă şi evitarea, mai ales în această perioadă, a dietelor de orice fel.

Înscrierile la curs se fac pe adresa contact@victoriei.ro, taxa de participare este 180 de lei.

Cursul are trei întâlniri: luni 22, marți 23 și miercuri 24 iulie, de la 16.30 la 18.00. Întâlnirile au loc la Fundația Calea Victoriei, în centrul Bucureștiului, pe strada C. A. Rosetti, la numărul 47, etajul 1.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur „delicatese culturale”, impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.