Curs de Desen pentru copii: compoziție, perspectivă, construcție (9-13 ani)

0

Din 6 mai, în dimineți de sâmbătă, copilul tău poate studia arta desenului, în compania Mariei Bălan, artist plastic și lector cu experiență de 10 ani în domeniu. Cursul de Desen: compoziție, perspectivă, construcție, pregătit pentru copii de 9-13 ani, are loc de la 11.00 la Școala de Arte și Maniere, proiectul pentru copii al Fundației Calea Victoriei.

curs de desen pentru copii

curs de desen pentru copii

Desenul este una dintre tehnicile cele mai îndrăgite de copii și reprezintă, totodată, o metodă ușoară de abordare a artei. Acest fel de abordare a artei îi ajută să își descopere talente noi sau să și le cultive pe cele deja existente.

Prin desen copiii își exprimă gândurile și emoțiile, se relaxează și, pornind de la o pasiune comună, își fac mai ușor prieteni noi.

La cele patru întâlniri de curs învață și exersează reguli de compoziție, tehnici de redare a perspectivei și de construcție a unui obiect.

1. Natura statică – Reguli de compozitie, reguli de construcție a unui obiect, aflăm mai multe despre importanța valorației în desen. Învățăm despre lumină, despre relația dintre plin și gol și despre contrastul închis-deschis. Desenăm natură statică și punem accent pe importanța luminii și pe relația dintre spațiul gol de pe planșă și obiectele desenate.

2. Perspectiva – Linia dreapta în desen, umbre, lumini și rețete cromatice de redare a adâncimii. Aflăm cum funcționează iluzia optică și observăm imagini cu clădiri și obiecte ce pot fi reproduse prin desen. Facem experimente, ca să înțelegem de unde vine iluzia de adâncime și cum să tratăm cromatic și liniar lucrurile care sunt la distanță, față de cele care sunt în prim plan.

3. Desenul decorativ – Ne ocupăm de elementele limbajului plastic: punctul, linia, pata. Studiem desenul de linie (linia modulată, frântă și/sau curbă). La sfârșit facem un afiș ca să punem în aplicare regulile de compoziție și culoare dobândite. Scopul e să transmitem mesajul dorit doar cu ajutorul liniilor și petelor, fără să apelăm la perspectivă.

4. Compoziția în tuș – Ajungem la regulile de încadrare în pagină și discutăm despre centrul de interes al unei lucrări. Monocromia și lucrul cu tușul vor fi punctele de interes ale acestei întâlniri. Jonglând cu litere și numere, facem o lucrare decorativă în tuș.

Costul total pentru cele patru întâlniri, cu materiale incluse, este de 250 de lei. Înscrierile se fac din timp, pe adresa contact@victoriei.ro.

Dată și oră de începere: 6 mai, 2017, ora 11.00
Număr de întâlniri: 4, Frecvență săptămânală, sâmbăta
Vârsta minimă: 9 ani, Vârsta maximă: 13 ani

Locul desfășurării: str. Popa Soare nr. 40, et. 1, București – Fundația Calea Victoriei

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează