Cum poți să pui în valoare pasiunea şi performanţa a 60 de elevi? EUROEDU de la Școala de Valori

0

Un proiect care identifică şi pune în valoare pasiunea şi performanţa a 60 de elevi din liceele bucureștene

În perioada 15 octombrie – 15 noiembrie  Școala de Valori organizează ce-a de-a doua ediție EUROEDU, proiect dedicat elevilor din clasa a X-a sau a XI-a cu aptitudini excepționale pentru care pasiunea reprezintă catalizatorul către performanță.

EUROEDU îşi propune să afle valorile în care crede această generaţie şi să îi ajute pe elevi să își folosească mai eficient potențialul, îndrumându-i spre o carieră de success și transformându-le astfel povestea într-o sursă de inspirație pentru ceilalți tineri din societate.

Proiectul este structurat în trei etape și anume:

1. Cercetarea – realizată de Unlock Research are ca obiectiv analizarea grupului ţintă. Informațiile obținute în urma cercetării vor fi folosite în implementarea viitoarelor proiecte Școala de Valori.

2. Trainiguri. În această etapă elevii participă la un pachet de cursuri de orientare în carieră ce are la baza elemente cheie în alegerea carierei: valorile, modul de gândire, pasiunea, talentul, scopul în viaţă şi piaţa locală. Pachetul de cursuri va fi ajustat în funcţie de cunoştinţele şi aşteptările participanţilor.

3. Biblioteca Vie. Evenimentul constă într-o întâlnire care permite elevilor prezenţi să intre în contact direct cu persoane de succes, să afle povestea acestora, paşii pe care i-au făcut pentru a ajunge unde sunt acum dar și ce înseamnă succesul pentru ei. Interacțiunea are loc într-o atmosferă relaxată sub forma unei discuții informale cu invitații, unde participanții pot adresa întrebări direct acestora.

La prima ediţie, desfaşurată în 2011, au participat 53 de elevi de top din liceele bucureştene şi personalităţi ca violonistul Alexandru Tomescu, Dumitru Prunariu – singurul astronaut român, Adrian Florea – trainer şi antreprenor de succes, Lucinia Bal – şeful Biroului Parlamentului European în România la acea vreme şi Georgiana Ilie – jurnalist, editor asociat “Decât o Revistă”.

Pentru detalii cu privire la ediția EUROEDU 2011 accesați acest link.

Mai multe informații despre proiectele Școlii de Valori  găsiți pe site-ul oficial al organizației www.scoaladevalori.ro .

 

Unlock Research și-a început  povestea în Martie 2008, atunci când câțiva cercetători profesionisti, după ani de experiență în mediul specific companiilor multinaționale, au decis că e momentul să exprime un punct de vedere propriu în cercetarea de piață. Principalul obiectiv este acela de a marja pe acționabilitatea rezultatelor, arătând astfel că cercetare se poate face și altfel. Unlock și-a propus să spargă astfel clișeele și prejudecățile referitoare la modul în care se face cercetarea de piață și, în final, de a oferi clienților săi cercetare cu implicații strategice în construirea unor mărci de succes.

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

Despre autor

avatar

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăți bazate pe valori prin educație inovativă. Punem sub semnul întrebării granițele educației tradiționale și creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informații de valoare, experiențe de formare a caracterului, de a interacționa cu modele pozitive și de a avea expunere internațională, cu scopul de a crește responsabilitatea personală și controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

Comentează