Cum le stă cel mai bine florilor? În buchet! Dar oamenilor? Împreună!

0

Sâmbătă, 8 aprilie 2017, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, între orele 12:00 – 19:00,  vă invităm să ne adunăm în buchete de bucurie și de voie bună!

flori, Florii și floricele, prin Copii atingem Stele” este un eveniment caritabil organizat alături de Asociația P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viața Este Luminoasă)*, asociația părinților cu copii bolnavi de cancer, leucemii și anemii grave.

cover fb

Scopul evenimentului constă în promovarea cauzei copiilor cu diagnostic oncologic și strângerea de fonduri pentru susținerea proiectelor dedicate tratamentului copiilor. La copii, cancerul este curabil în proporție de 98%, dacă se descoperă la timp, în fazele inițiale, și dacă beneficiază de tratamentul adecvat.

Programul evenimenmentului:

*Cine poartă România, dăruiește Bucuria: facem fotografii la minut în straie populare românești – prietenii de la Memories Fairy aduc o cabină foto în aer liber, noi vă punem la dispoziție costume tradiționale pentru întreaga familie, iar fotografiile în care voi purtați România vor fi printate pe loc sub formă de magneți foto. Astfel ne vom aminti că avem magnet la tradițiile de fapte bune. 🙂
La căsuța cu minuni vom avea oaspeți de seamă, oameni care fac bine României prin faptele lor, pe care îi veți putea cunoaște la eveniment – și pe care îi puteți lua acasă pe-un magnet. :
* Aranjamente florale
oferite de Floraria Iris – de bucurat florile care vă înmiresmează viața! Vom începe încă de sâmbătă sărbătoarea Floriilor, așa că la noi veți găsi flori care vor înflori bucurie și în viața copilașilor. Și desigur, dacă aveți nume de floare, cu atât mai mult vă așteptăm alături de noi, să vă dăruim din fericire!
* Împletituri realizate de 
Povești de Împletit – pentru că împletim bucuria, și le oferim doamnelor și domnișoarelor un răsfăț ca-n basmele cu Ilene Cosânzene.
* Decorațiuni și suveniruri manufacturate de copiii internați la Fundeni:
cei prezenți vor putea face ca, prin donațiile realizate, poveștile acestor copii să treacă din frumoasa lume a basmului în lumea prezentului. 

Fiecare produs cumpărat (magnet foto, aranjament floral, suveniruri) înseamnă o donație pentru copiii aflați în lupta cu cancerul.


* Asociația P.A.V.E.L.
este o organizație nonprofit, apolitică și fără apartenență religioasă. Înființată în mai 1996, cu 21 de ani de activitate, asociația oferă servicii socio-psiho-educaționale copiilor cu cancer și familiilor acestora: asistență socială și juridică, școală de spital, terapii prin arte combinate, terapie multisenzorială, ajutor umanitar pentru situaţii de urgenţă, găzduire gratuită în Casa părinţilor, tabere și excursii. Evenimentul va fi și un bun prilej de a înțelege care sunt manifestările și primele semne de îngrijorare ale cancerului la copii.

Anul acesta, pentru Florii, culegem florile răsărite din suflet!

 Oameni Buni, haideți la făcut minuni!

Partenerii evenimentului: Memories Fairy, Floraria Iris, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Povești de Împletit.

Organizatori: Asociația P.A.V.E.L. & Camelia Căpitanu.

www.asociatiapavel.ro

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează