Cum am petrecut Noaptea Muzeelor 2016

0

În fiecare an, Noaptea Muzeelor îmi provoacă sentimente contradictorii. Pe de-o parte, îmi place ideea de a cutreiera străzi și spații în miez de noapte, alături de alți curioși, trezind muzeele la viață chiar și după apusul soarelui. Pe de altă parte, însă, aglomerația și agitația mi se par cumva nejustificate, având în vedere că majoritatea acestor muzee sunt deschise și în restul anului, iar taxele de intrare nu sunt foarte mari (ba chiar ridicol de mici, în unele cazuri).

Am o amintire foarte plăcută de la o Noapte a Muzeelor mai veche (să tot fie vreo 6-7 ani de-atunci), când am dat gata dintr-un foc vreo 4 muzee alături de câțiva prieteni. Și atunci a fost aglomerație, dar parcă nu așa de mare ca în ultimii ani, de când fenomenul a devenit extrem de popular. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău: cred că e bine să profităm de orice pretext care ne invită să descoperim noi locuri și să ne lăsăm surprinși de personalitatea și poveștile orașelor în care trăim.

Revenind la Noaptea Muzeelor 2016: am pus pe lista dorințelor doar două locuri: “Muzeul tactil” – o experiență propusă de Fundația AMAIS la Facultatea de Arhitectură, și Muzeul CFR. Să le luăm pe rând:

Muzeul tactil

Pentru că am ajuns un pic mai devreme, am intrat în Facultatea de Arhitectură, ale cărei coridoare erau animate de lume. Am văzut cum funcționează o imprimantă 3D, am descoperit diferite documente și structuri într-o sală a facultății (se pare că au și un mini-muzeu intern) și m-am lăsat furată de un puzzle cu Bucureștiul. Alături de vreo câțiva puști, am pus bucățile din capitală la locul lor, reconstituind harta din fața noastră.

Bonus: din întâmplare, am dat peste ceva artă urbană inedită în curtea facultății.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A fost o surpriză plăcută să văd activări atât de faine la această facultate! Aș mai fi zăbovit vreme bună pe-acolo dacă nu ar fi venit timpul să mă întâlnesc cu cei de la AMAis pentru vizita “pe întuneric”.

După o scurtă introducere din partea gazdelor, ne-am pus ochelarii întunecați, ne-am luat bastoanele în primire și am început vizita propriu-zisă. Am urcat un șir de trepte care păreau că nu se mai termină, iar apoi am trecut la “admirat” exponatele, folosindu-ne doar de simțul tactil și ghidați de vocile organizatorilor. Provocarea a fost să ne dăm seama ce aveam sub degete, pipăind formele expuse. Am mângâiat basoreliefuri, statui și elemente de decor; unele suprafețe s-au încăpățânat să-și păstreze misterul și au rămas mute la contactul cu degetele mele, în timp ce în altele am identificat (și cu ajutorul gazdelor) efebi, grifoni, decorațiuni vegetale, îngerași, zeități antice și diferite personalități, reproduceri realizate de studenții de la Arhitectură după opere celebre.

De data asta mi s-a părut mai ușor să “văd” cu degetele, spre deosebire de turul casei Ion Mincu, când am fost cam pierdută în spațiu. Totuși, la final, când mi-am scos ochelarii și am privit în jur, am avut același sentiment de wow ca după acea primă experiență pe întuneric. Exponatele mi-au apărut diferit de cum mi le imaginasem, iar cu ajutorul vederii, compozițiile au căpătat acum coerență în fața mea.

senseablitiy

Totuși, dacă aș fi intrat în această sală cu simțul vizual “activat”, cred că experiența nu mi s-ar fi părut cine știe ce, pur și simplă o vizită fără nimic ieșit din comun. Însă așa a fost mult mai solicitant, ceea ce m-a determinat să mă implic 100% și să acord atenție fiecărui exponat în parte. Probabil că altfel le-aș fi parcurs cu privirea în grabă, cu gândul cine știe unde…

Am fost așa prinsă de ce se întâmpla acolo, că am și uitat să fac poze la final. Fotografia cu mine am găsit-o pe pagina de Facebook a celor de la AMAis, unde se află și alte cadre de la acest super-eveniment.

Muzeul CFR

La Muzeul Căilor Ferate de lângă Gara de Nord am descoperit o agitație neașteptată, micile săli mustind de copii curioși. Dacă aici a fost așa aglomerat, nici nu vreau să-mi imaginez cum era atmosfera la celelalte muzee mai cunoscute și mai centrale!

Ca punct principal de atracție s-a detașat clar sala cu macheta demonstrativă, adică un peisaj variat străbătut de mini-trenulețe aflate în mișcare. În jurul machetei se adunase o mulțime de lume, urmărind cu încântare trenulețele prin tunele, în stații și pe dealuri. În rest, muzeul părea încremenit în timp, cu exponate prăfuite și foi pe care scria obsesiv ceva de genul “Nu atingeți exponatele!” – o atitudine nu foarte încurajantă într-un muzeu.

Totuși, am descoperit în vitrinele bătrâne colecții interesante de obiecte folosite în trecut în domeniul căilor ferate, printre care și… telefoane cu disc. Mi s-a părut simpatic și cumva incredibil că pentru copiii de azi ele sunt veritabile piese de muzeu, în timp ce eu încă mai țin minte telefonul cu disc de acasă, de pe care, acum o bună bucată de timp, purtam conversații în mod obișnuit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din capitolul “formulări amuzante”…

iuteala maxima  muzeul CFR

Așa am petrecut eu Noaptea Muzeelor 2016. Voi pe unde ați fost? V-a impresionat ceva?

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează