Cu prietenii la Muzeu @ Noaptea Muzeelor

0

Sâmbătă 20 mai 2017

Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României, care și-a reluat activitatea la începutul anului 2017, invită vizitatorii de Noaptea Muzeelor să participe la un traseu-concurs cu premii în Galeria de Artă Europeană, să socializeze alături de prieteni și familie în Curtea de Onoare a fostului Palat Regal și să răspundă unui chestionar legat de activitatea Muzeului Național de Artă al României.

Tot cu acest prilej va fi lansată aplicația „ARTmobile – Un muzeu la îndemână!” pentru Android și iOS, realizată în cadrul programului „Lumea prin culoare și sunet” finanțat de Fundația Orange. Vizitatorii vor putea descărca aplicația care permite descifrarea poveștilor din spatele unora dintre cele mai îndrăgite lucrări din galeriile permanente ale muzeului. Publicul va beneficia de echipamente speciale puse la dispoziție de Orange România și Fundația Orange pentru a facilita celor interesați descărcarea aplicației pe propriile telefoanele inteligente, contribuind astfel la transformarea radicală a vizitei în muzeu!

Panorama_MNAR_noaptea

Răspunzând apelului lansat de Delegația Permanentă a Republicii Irak la UNESCO, MNAR va expune în mod excepțional un vas de ceramică din Zona Golfului Persic din Colecția de Artă Orientală, atrăgând atenția asupra pericolului la care este expus patrimoniul muzeal din zonele de conflict în general și din Irak în special.

Program Noaptea Muzeelor, sâmbătă 20 mai:

La sediul central (Calea Victoriei 49-53):

  • vizite ghidate începând cu orele 11:30, 14:00, 16:30 în Spațiile istorice ale fostului Palat Regal;
  • vizitarea Galeriei de Artă Europeană și Galeriei Naționale în intervalul orar 19:00-05:00.

La Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111):

  • vizitarea Expoziției Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare, în intervalul orar 19:00-05:00.

Intrarea este gratuită.

Sâmbătă, 20 mai, și duminică, 21 mai, muzeele satelit – Muzeul Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady și Muzeul Colecțiilor de Artă (cu excepția expoziției temporare Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare inclusă în programul Nopții Muzeelor) – vor fi deschise după programul normal: 11.00 – 19.00.

Duminică, 21 mai, Muzeul Național de Artă al României (sediul central) va fi închis.

Facebook

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează