Cu bicicleta la mare!

0

Pentru al treilea an consecutiv, Lidl este sponsorul principal al evenimentului „ProSport cu bicicleta la mare”.

Cu bicicleta la mare

În 26 și 27 aprilie 2014, Lidl și ProSport te invită să participi la o nouă aventură pe două roți în cadrul evenimentului „ProSport cu bicicleta la mare”. Pentru a deschide calea către mare și a te bucura de primii pași pe plajă și anul acesta, pregătește-ți bicicleta și ia-ți pachetul de start oferit de Lidl.

Sâmbătă, 26 aprilie, Lidl așteaptă toți iubitorii de ciclism în parcarea magazinului aflat pe strada Liviu Rebreanu, nr. 19, din București, pentru a da startul celei de-a opta ediții a evenimentului „ProSport cu bicicleta la mare”. Alături de participanții la cursa către mare va fi și Lucian Mîndruță, unul dintre inițiatorii evenimentului.

Ca și în anii trecuți, destinația participanților va fi plaja din Năvodari, iar Lidl îi așteaptă în mai multe puncte de alimentare, amenajate pe parcursul traseului. În aceste puncte de alimentare, Lidl va oferi participanților diverse alimente și apă plată, pentru ca ei să capete forțe proaspete.

Pachetele de start vor putea fi ridicate de către participanți în cursul zilei de joi, 24 aprilie 2014, din parcarea magazinului Lidl din strada Liviu Rebreanu, nr. 19, din Bucureşti, în intervalul orar 10:00 – 19:30. Acestea conțin produse pentru ciclism marca Crivit Sports – o pompă cu manometru, ochelari sport și o sticlă termos.

Participanții care vor să își înnoiască sau să își completeze echipamentul vor găsi în magazinele Lidl de joi, 24 aprilie 2014, o gamă întreagă de accesorii pentru ciclism. Astfel, ei vor putea opta pentru jacheta Softshell (64,99 lei) sau bluza pentru ciclism (29,99 lei), dar și pentru pantalonii de ciclism (39,99 lei). Pentru o protecție optimă, este recomandată purtarea unei căști (59,99 lei) și, pentru a nu neglija confortul în drumurile lungi, o șa pentru bicicletă (34,99 lei) este esențială.

„Suntem bucuroși că, pentru al treilea an consecutiv, Lidl susține evenimentul <<ProSport cu bicicleta la mare>>. Este un proiect care sprijină un stil de viață sănătos, din care nu lipsește mișcarea. Lidl susține participanții la eveniment nu doar cu echipamente Crivit Sports, dar și cu produsele oferite în punctele de alimentare. Stilul de viață sănătos este un obiectiv pe care Lidl îl susține pe tot parcursul anului. Oferind clienților produse și accesorii sportive la prețuri accesibile, îi încurajăm să acorde atenție sporturilor preferate și să se bucure de mișcare.” a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl.

„ProSport cu bicicleta la mare” este deja o tradiție, ale cărei începuturi au avut loc acum șapte ani, când Lucian Mîndruță și Cristian Mihai Popescu au pornit pentru prima dată la drum având ca destinație litoralul. Anul acesta, peste 400 de pasionați ai ciclismului vor lua startul într-o frumoasă aventură pe două roţi, către plaja din Năvodari.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează