Cristina Anghelescu și Daniel Goiți, recital romantic la Sala Radio

0

Violonista Cristina Anghelescu și pianistul Daniel Goiți propun un recital romantic la Sala Radio, miercuri, 5 aprilie 2017, ora 19.00. Pe afișul recitalului se vor afla Sonata nr. 1 în la minor, op. 105 și piesa Fantasiestücke, op. 73, de R. Schumann, Romanța, op. 28 de G. Fauré și Sonata nr. 3 în do minor, op. 45, de E. Grieg.

 Cristina Anghelescu_foto

Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu, şi în prezent este solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall, Praga; St. John’s Smith Square, Londra; Finlandia Hall, Helsinki. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord și în Africa de Sud.

Pianistul Daniel Goiți, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, şi-a desăvârşit formarea artistică în cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri şi a realizat concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA. A concertat în România alături de cele mai importante orchestre şi a susţinut recitaluri în ţară şi peste hotare. A fost distins cu premii la numeroase competiţii naţionale, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel din Berlin), iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri muzicale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

BIOGRAFII

CRISTINA  ANGHELESCU

Cristina Anghelescu provine dintr-o familie de muzicieni și a început studiul viorii cu tatăl său, cel care i-a îndrumat cu atenție și profesionalism formarea artistică.

Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din București la clasa Maestrului Ștefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrah) și în prezent este solista Orchestrelor “Radio” – București.

Este câștigătoarea concursurilor internaționale “Jean Sibelius” – Helsinki 1990 , “Alberto Curci” – Napoli 1983, “Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar 1985  – Chile și Andria 1991, câștigând de asemenea  premiul V la  “J. Thibaud” Paris 1981, premiul IV la “Tibor Varga” – Sion 1983  și premiul IV la Concursul “P. I. Ceaikovski” – Moscova 1986.

Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată și re-invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin; Tschaikowsky Hall – Moscow; Teatro Monumental y Auditorium – Madrid; Smetana Hall – Prague; St. John’s Smith Square – London; Finlandia Hall – Helsinki, cu orchestre importante la Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra, Orchestrele Radio Helsinki și Madrid etc.

A colaborat cu maeștri cunoscuți ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov.

A efectuat numeroase turnee de concerte și recitaluri în toate țările Europei, în Taiwan, America de Sud și cea de Nord, Africa de Sud, etc.

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovsky, Mendelssohn-Bartholdy, ”Anotimpurile” de Vivaldi și cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră “Philarmonia”  din Londra. 

DANIEL  GOIŢI

Pianistul Daniel Goiţi s-a impus în viaţa muzicală prin talentul său remarcabil. A fost invitatul unor importante festivaluri şi a susţinut concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

De-a lungul timpului a fost distins cu premii la numeroase competiţii, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel, iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri.

În ţară a fost invitat să concerteze alături de cele mai reprezentative orchestre, iar recitalurile sale întregesc spectrul repertorial al pianistului.

Daniel Goiţi şi-a însuşit primele noţiuni muzicale la Şcoala de Muzică din Reşiţa, fiind apoi elev al Liceului de Muzică din Cluj – Napoca şi a urmat cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din acelaşi oraş, unde a studiat cu Ninuca Oşanu-Pop. Şi-a desăvârşit formarea artistică la Berlin, în cadrul Academiei de Arte.

Pianistul a efectuat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune multe dintre acestea fiind editate şi pe compact discuri. Cu un apreciat talent pedagogic, Daniel Goiţi este profesor universitar la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, totodată fiind invitat să susţină lecţii de perfecţionare interpretativă în Statele Unite ale Americii.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează