Creativitatea se poate dezvolta și antrena. Din 15 mai începe Creative Fitness Studio II

0

Creative Fitness Studio este un program  de antrenare a creativităţii care are la bază un design original și care îmbină metodologii vechi și noi de formare a adulților (de la training și coaching, la hosting și world café) cu know-how din sfera industriilor creative, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale unui public  în căutare de experiențe de învățare din ce în ce mai bogate.

După ce prima lună de Creative Fitness Studio s-a încheiat cu succes, urmează seria II, care se va desfășura între 15 mai – 7 iunie. Pe lângă cei doi antrenori, Sandra Ghiţescu și Vlad Ioan Tăușance, va fi și un antrenor virtual: Nebunul. De la Elogiul Nebuniei a lui Erasmus până la ultimele premii dela Cannes, nebunia ne-a oferit o perspectivă diferită şi originală asupra realităţii, așa că vom explora împreună faţetele ei creative.

                           

“Nebunia nu trebuie înţeleasă doar în sens clinic, sensurile ei culturale sunt mult mai profunde. Nebunia a însemnat de-a lungul istoriei ideilor: erezie, curajul de a spune adevărul, desituare şi izolare de comunitatea tradiţională, rătăcire de bunăvoie pe cărări nebătute. Nebunul este în egală măsură bufon, joker, trickster sau chiar zeu. Vom invoca diversele faţete ale personajului într-un proces 100% creativ care mizează pe anularea sau sfidarea regulilor.”, explică Vlad, unul dintre antrenori, tema acestei luni.

Prima lună de antrenamente s-a încheiat pe 19 aprilie și a avut ca temă Copilul, iar invitaţi speciali în serile inspiraţionale au fost Cosmin Alexandru, Tudor Chirilă, Bogdana Butnar și Liviu Mihaiu.

Participanţii la prima serie sunt entuziaști:“Mi-a plăcut foarte mult experienţa Creative Fitness; mi-a încărcat bateriile, mi-a deschis uși noi și mi-a arătat noi unghiuri de a aborda o problemă.”, povestește Isabela, iar Cami spune că: “Am învăţat metode pe care le pot folosi oricând sunt într-o pană de idei sau nu știu cum să le pun în practică pe cele pe care le am deja.”

„Suntem foarte mulțumiți de rezultatele primului modul. Am avut participanți deschiși care s-au antrenat sârguincios la studio, dar și acasă sau la birou. Poveștile de succes despre aplicarea celor învățate au început să apară din a doua săptămână și au continuat să se scrie până la finalul programului. Am încheiat modulul cu multe idei bune, perspective noi și inspirație pentru dezvoltarea continuă a creativității fiecăruia.”, sumarizează Sandra Ghiţescu experienţa primei ediţii de Creative Fitness Studio.

“Timp de o lună mansarda Fundaţiei a devenit un spaţiu de joacă unde au fost mai puţine reguli și mai multe idei cu aplicabilitate. Participanţii au descoperit cum să își antreneze și să își menţină spiritul creativ și au găsit valoarea în ideile generate în echipă. Acest program este unul din instrumentele Fundaţiei pe care le punem la dispoziţia comunităţii și care credem că generează schimbare și progres.” –  Beatrice Weber/ Fundaţia Friends For Friends

Creative Fitness Studio este cel mai nou proiect al Fundaţiei Friends For Friends care se desfășoară pe mai multe luni. Fiecare lună include opt sesiuni – în fiecare marţi și joi – cu abonamente tip sală de fitness, pe diverse nivele, pentru dezvoltarea și exersarea intensivă a creativităţii. Accesul este limitat la 26 de participanţi, iar antrenamentele au loc în sediul FFFF din București, Str. Brezoianu, nr. 4.

Pentru mai multe detalii despre cum a fost la seria I de Creative Fitness Studio și cum va fi la seria II, exploraţi site-ul www.ffff.ro și pagina de Facebook: www.facebook.com/CreativeFitnessStudio.

Despre Fundaţia Friends For Friends

Fundaţia Friends for Friends (FFFF) susţine creativitatea practică, punând  la dispoziţia comunităţii instrumente și experienţe unice. Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: expoziţia Ciorne 1.0 – colecţie de oameni și idei în devenire, Biblioteca FFFF – peste 1400 de cărţi utile profesioniștilor implicaţi în industrii creative, Lobul Creativ – emisiune on-line care explorează cariere de succes, Premiile Superscrieri – non-ficţiuni care schimbă lumea și, nu în ultimul rând, evenimentele de la Caffffe Creativa.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează