Creart vă invită la Art Safari București 2016

0

Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București vă invită la cea de-a treia ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București, sub patronajul UNESCO și al Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor UNESCO, care va avea loc în perioada 5-15 mai 2016 în Palatul Dacia-România, palatul ce va găzdui Pinacoteca Municipiului Bucureşti.

Situată în Centrul istoric al Bucureștiului la adresa Str. Lipscani nr. 18-20, clădirea monument istoric Palatul Dacia-România va găzdui acest amplu eveniment de artă.

AFIS ART SAFARI

Primarul general al Capitalei, Răzvan Sava, declară despre acest parteneriat:

„Mă bucur că această clădire monument își regăsește locul pe harta culturală a orașului și că își va redeschide porțile cu un eveniment cultural internațional. Primăria Municipiului Bucureşti îşi propune astfel să susţină activ iniţiativele de activare urbană şi educaţie culturală prin artă. După o perioadă lungă în care nu a fost accesibil publicului, fostul Palat al Societății de Asigurări Dacia, prima societate românească de asigurări, va reintra în circuitul cultural al orașului odată cu parteneriatul dintre Primăria Municipiului București și Pavilionul de Artă București – Art Safari.”

Timp de 11 zile, Bucureştiul va fi cucerit de artă, fie că vorbim despre artă de patrimoniu, modernă sau contemporană. Pe lângă expoziţia centrală, dedicată sărbătoririi centenarului mișcării Dada, şi zonele galeriilor de artă modernă și contemporană, o serie de spații marca Art Safari vor găzdui conferinţe, artele spectacolului, proiectul The Space, dedicat tinerilor artiști aflați la debut, precum și ateliere pentru copii.
Programul Art Safari 2016

Între 6 și 15 mai, cu un orar generos pentru toate tipurile de public, Pavilionul va fi deschis zilnic între orele 12 și 21, cu excepția zilelor de sâmbătă, când va fi deschis până la ora 24. Intrarea la evenimentul de avanpremieră din 5 mai va fi pe bază de invitație, iar biletele și abonamentele pentru perioada 6-15 mai vor fi disponibile online pe eventim.ro și în spațiul expoziției.

Noutăți Art Safari 2016

Noi galerii de artă contemporană deschise în spațiul cultural, două în centrul capitalei, și anume Mobius Gallery și Conceptual Lab – Mixology for Ideas, precum și Nostru, artist-run space din Sibiu, vor expune anul acesta în cadrul Art Safari. Expoziția centrală Dada în România și spiritul Avangardei, curator Raya Zommer-Tal, director al Muzeului Janco-Dada din Ein Hod, Israel, și curatorul cercetător Igor Mocanu, specialist în avangarda românească, va reuni lucrări din importante colecții private din România și din muzeele: Victor Brauner, Arthur Segal, Ion Bitzan, Tristan Tzara, Jean David, Brassaï, Jules Perahim, Max Ernst, Hans Janos Mattis-Teutsch, Margareta Sterian, Ion Grigorescu.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează