CORUL SOUND aniversează 20 de ani printr-un concert la Sala Radio!

0

CORUL SOUND sărbătoreşte o vârstă rotundă – 20 de ani – printr-un concert aniversar pe scena Sălii Radio, programat joi, 27 noiembrie (de la 19.00).

Corul SOUND a luat naştere ca formaţie corală mixtă a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. De-a lungul anilor au făcut parte din SOUND aproximativ 130 de tineri talentaţi, studenţi şi absolvenţi ai diverselor facultăţi bucureştene, iubitori ai muzicii de calitate. Sub conducerea dirijorului VOICU POPESCU, corul reuneşte astăzi 35 de membri.

Ansamblul prezintă în concertele sale în ţară şi străinătate un repertoriu foarte variat, cu lucrări din patrimoniul românesc şi internaţional, de la creaţii medievale, la cele contemporane, dar şi partituri din zona divertismentului muzical. Numeroase participări la festivaluri şi concursuri în afara României au adus Corului SOUND un Grand Prix, trei medalii de aur, două de argint, premii întâi, premii ale publicului etc.

Corul Sound_dirijor Voicu Popescu (1)

În concertul aniversar veţi avea ocazia de a asculta un repertoriu cu totul special: lucrări de la Renaştere la perioada contemporană, piese româneşti sau din repertoriul universal, toate acestea selectate dintre cele mai de succes concerte ale grupului. De asemenea, selecţia lucrărilor s-a făcut astfel încât să fie punctate momente semnificative din istoria corului: veţi putea asculta piese cu care ansamblul a obţinut premii la importante concursuri internaţionale.

Mai mult, şase calupuri de proiecţii video vor permite publicului să cunoască mai multe despre evoluţia Corului Sound, fiind evocate turnee în ţară şi străinătate şi alte aspecte din culisele ansamblului.

Trei invitaţi speciali – mezzosoprana SIDONIA NICA, muzicianul ADRIAN NAIDIN şi pianistul MĂDĂLIN VOICU Jr. vor evolua alături de SOUND pe scena Sălii Radio. Evenimentul va fi prezentat de GIANINA CORONDAN. 

Seara dedicată frumoasei aniversări a corului va cuprinde şi o lansare de carte: „20 de ani de SOUND”, volum semnat de una dintre membrele ansamblului, Dana-Irina Stănculea.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează