Coregraful Cosmin Manolescu va deschide cel de-al doilea sezon Round Table București

0

Joi, 11 februarie, de la ora 19:00, va debuta un nou sezon al spectacolelor – conferință moderate de Valentina Sandu – Dediu. Evenimentele Round Table București se vor desfășura în fiecare seară de joi, timp de opt săptămâni, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București (Strada Știrbei Vodă nr. 33), iar publicul din țară poate urmări, și de această dată, transmisiunea în direct pe platforma EnjoyTV.ro.

unnamed (1)

Primul eveniment din seria celor 8 ediții va fi dedicat coregrafului și managerului cultural Cosmin Manolescu, remarcat în ultimii 25 de ani pentru rolul esențial avut în promovarea dansului contemporan în România, dezvoltând numeroase proiecte culturale în plan național și internațional.

Publicul bucureștean va fi invitat în perioada imediat următoare să ia parte la trei astfel de noi întâlniri avându-i în prim plan pe interpretul Marcel Pavel (18 februarie), violoncelistul Marin Cazacu (25 februarie) și criticul literar și eseistul Dan C. Mihăilescu (3 martie).

„Dansul este o artă care poate schimba omul, care îţi poate modifica structural concepţia despre corp, despre oameni, despre viaţă. Dansul contemporan este emoţie, este ceva viu, o artă a prezentului care pune întrebări şi care ne transformă.” Cosmin Manolescu

Coregraful este cunoscut publicului larg prin contribuția importantă pe care a avut-o în promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în România prin Fundația Gabriela Tudor precum și prin contribuția directă pe care a avut-o la fondarea Centrului Național al Dansului (2002-2004), singura instituție publică de spectacole destinată susținerii dansului contemporan la nivel național.

Cu o bogată expertiză în managementul de proiect și dezvoltare organizațională, între anii 1997 și 2015, Cosmin Manolescu a realizat peste 150 de proiecte culturale dedicate dansului, managementului cultural și artelor contemporane în țară, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Japonia.

Din 1997 este director executiv al Fundației Gabriela Tudor și, totodată, directorul artistic al companiei Paradis Serial, sub a cărei titulatură realizează numeroase spectacole, ateliere, turnee și evenimente culturale.

Prin experiența în realizarea proiectelor de colaborare culturală europeană și internațională, în perioada 2011 – 2015, împreună cu Ștefania Ferchedau, Cosmin Manolescu a condus în calitate de lider de proiect programul european de mobilitate și creație artistică E-Motional co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Cultura 2007-2013.

În perioada 2012 – 2014 a fost director artistic al spațiului-laborator ZonaD unde a realizat diferite ateliere, rezidențe și proiecte pentru publicul larg. În anul 2015 a făcut parte din echipa Curatorium care a conceput programele și proiectele din dosarul de candidatură pentru „București 2021 – Capitală culturală” – și a finalizat programele internaționale „E-Motional: rethinking dance” și „Eastern Connection” unde a colaborat cu o serie de artiști, producători și critici de dans din România, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Italia, Norvegia și Japonia.

În luna decembrie 2014, Centrul Național al Dansului i-a oferit Premiul de excelență pentru rolul adus în dezvoltarea dansului contemporan în România, iar în decembrie 2015 Fundația Alexandrion i-a acordat „Premiul «Matei Brâncoveanu»” pentru secțiunea „Dans” pentru spectacolul Zmeul – Ce este dansul contemporan? pe care l-a realizat în colaborare cu coregraful japonez Zan Yamashita.

Joi seară, Cosmin Manolescu a pregătit mai multe momente artistice – surpriză

La evenimentul propus în seara zilei de joi, 11 februarie, care va începe la ora 19:00, dialogul purtat cu Valentina Sandu – Dediu va fi completat prin diferite momente artistice performative alese de Cosmin Manolescu și invitații săi.

Pe scena Studioului de Operă al Conservatorului bucureștean vor fi prezentate fragmente din filmul-spectacol Zmeul – Ce este dansul contemporan, realizat în urma unei călătorii de patru ani în spațiul geografic japonez. Publicul spectator va putea urmări un duet performativ susținut de Cristina Lilienfeld și Smaranda Gabudeanu din spectacolul Nu toți sunt eroi, o poveste inspirată din dosarele CNSAS ale bunicilor celor două artiste. Iar cel el de-al treilea moment artistic va cuprinde duetul „I tuoi fiori” susținut de Catrinel Catana și Cosmin Manolescu prin fragmentul ales din spectacolul-instalație Camera 1306 [I Am Myself] care a fost prezentat cu succes la Hotel InterContinental în stagiunea 2012-2014.

Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural co-finanțat de AFCN.

La eveniment, intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile. Seara de joi se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri susținută de Organizația Somelierilor din România, prin prezența somelierului Istvan Pentek.

Fiecare spectacol – conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct pe www.EnjoyTv.ro

Parteneri: Universitatea Națională de Muzică, Exces Music, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Organizația Somelierilor din România, Asociația Pro Valores, Valentina Sandovici, Make-up Artist.

Parteneri media: SapteSeri, Observator Cultural, LiterNet, Agentia de Carte, Garbo.ro, Calendar Evenimente, Librăriile Humanitas, Bucureșteni.ro, Judy Florescu, Capital Cultural, Online Gallery, Romanian Global News.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează