„Copii răi” – producție a Teatrului Arte dell’Anima în cadrul secțiunii Concurs a Festivalului UNDERCLOUD – ediție aniversară

0

Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă în cadrul Festivalului UNDERCLOUD, secțiunea Concurs în data de 28 august, orele 20:00 la Sala Studio, ARCUB – Hanul Gabroveni, din Str. Lipscani nr. 84 – 90, pentru a viziona spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov.

Actorii Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru și Alin Potop, sub îndrumarea atentă a regizoarei Geanina Hergheligiu, dau naștere unui spectacol în care lumea pe care o cunoaștem cu toții este afișată crud, dar totodată în concordanță cu realitatea.

Inspirat dintr-un caz real, COPII RĂI este un spectacol-manifest al generaţiei „copy-paste”, al generaţiei „la un click distanță” împotriva sistemului educaţional din şcoli dar şi de acasă, un spectacol acut, necesar, care induce publicului teme clare de reflecție și acțiune. Relația abuzivă profesor-elev, perpetuarea modelului „pedepsei” ca metodă de educație, problema părinților neatenți, problema bullying-ului, a asocierii procesului educațional cu suferința, a conceptelor predate, dar neaplicate, problema copilului de nivel slab care ajunge să fie anihilat de un sistem în care doar „eroii” contează, sunt teme prezente în spectacol.

Textul are la bază povestea reală a unei eleve de 11 ani, ţinută în clasă cu mâinile legate la spate, ca pedeapsă, de către profesoara de istorie, fiind umilită și agresată apoi de către colegii de clasă. Personajul (Fetița) are 11 ani, aflându-se în perioada delicată a pre-adolescenţei care se manifestă plenar; lumea se dilată şi nevoile de identitate şi respect sunt uriaşe. La această vârstă, copiii sunt pe tărâmul fragil dintre copilărie şi adolescenţă; corpul lor pare dezvoltat şi matur, dar sufletul le este mai degrabă crud.

afis copii rai UNDERCLOUD

O producție ce trezește în orice spectator conștiința, dar și sentimente de înțelegere, responsabilizare și compasiune. Acut. Necesar. Actual.

Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilete ARCUB la prețul de 35 RON și online prin MYSTAGE și EVENTBOOK.

Mai jos, puteți urmări un teaser al spectacolului: https://www.youtube.com/watch?v=d2MlDMX64CA.

Distribuție: Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru, Alin Potop

Regie: Geanina Hergheligiu

Scenografie: Ruxandra Manolovici

Light & Sound design: Alexandru Bibere
Mișcare scenică: Alina Iacov Lazăr

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 12 ani.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul nostru: www.artedellanima.ro, precum și pe: www.undercloud.ro/event/copii-rai!

Teatrul Arte dell’Anima – Din suflet pentru Artă!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează