Construcții pe 85% din spațiile verzi retrocedate?

0

Ce s-a intamplat cu amendamentul prin care se prevedea posibilitatea construirii pe 85% din spațiile verzi retrocedate?

informare de presa Coaliția pentru Mediu din România
În urma campaniei declanșate de către organizațiile din Coaliția pentru Mediu din România, deputații au amânat discutarea amendamentului prin care se prevedea posibilitatea construirii pe 85% din spațiile verzi retrocedate. Reacția deputaților nu este surprinzătoare, strategia de amânare a discuțiilor a fost aplicată întodeauna când la mijloc a fost vorba de o lege controversată sau de un amendament introdus pe ascuns cu scopul înșelării vigilenței părților interesate. Coaliția pentru Mediu anunță că va urmări cu atenție întregul proces prin intermediul reprezentanților care vor fi prezenți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților.
Între timp, deputații au anunțat că proiectul de modificare a Legii 24/2007, Legea Spațiilor Verzi, a fost transferat de la Comisia de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului la nou înființata Comisie pentru Mediu și Echilibru Ecologic și va fi discutat în ședinta de săptămâna viitoare.
Comisia de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului a propus amendarea Legii 24/2007 prin adăugarea unui alineat care prevede posibilitatea construirii pe 85% din suprafețele spațiilor verzi retrocedate.

Reprezentanții Coaliției pentru Mediu din România (CMR), dar și alte organizații au protestat duminică în Piața Universității și marți la Parlament (când trebuia să aibă loc ședința) față de modificarea propusă și au transmis autorităților scrisori deschise în care compară posibila măsură cu un adevărat genocid asupra mediului și a vieții populației din marile orașe și nu numai.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează