Conferințele practice pentru tineri Bookland Evolution – pentru cei care vor schimba lumea

0

Când ești tânăr îți imaginezi că poți schimba lumea și că toate ușile îți sunt deschise. În realitate afli fie că nu ți se potrivește jobul descris de părinții tăi ca fiind ideal, fie că nu ai (încă) abilitățile necesare pentru a profesa. Vrei câteva indicii pentru  o viață cel puțin decentă? Atunci vino și află care sunt pârghiile către succes de la personalități, ale căror nume au ecou în România, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution!

Conferintele_practice_pentru_tineri_Bookland_Evolution

Marele obstacol în calea propriului succes ți-l poți pune doar tu, acceptând să știi doar ceea ce ți se oferă. Tocmai de aceea noi ne dorim să-ți facilităm un dialog real cu oameni de succes din România – care au început ca tine, dar care în timp au reușit să evolueze în așa fel încât să facă performanță.

Nelson Mandela spunea că „educatia este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea”. Sub acest motto BookLand Evolution îți prezintă cele mai importante valori care să te ajute să schimbi lumea: educația, experiența, etica și excelența.

 

Pentru că anul trecut Conferințele s-a bucurat de un real succes – entuziasmul a 20,000 tineri motivându-ne să continuăm a-i sprijini pentru a-și dezvoltă viitorul – organizăm cea de-a doua ediție a Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution, care se desfășoară în 23 de orașe pe parcursul a 120 zile!

Conferințele practice pentru tineri BookLand Evolution încep pe 9 martie ora 18:00 la Academia de Studii Economice din București, unde tinerii sunt invitați să participe GRATUIT de luni până vineri, în intervalul orar 18:00-21:00. Liceenii și studenții vor fi grupați pe serii și se vor organiza conferințe separate pentru fiecare. În fiecare seară vor fi prezenți min 6 speakeri, iar printre sutele de personalități pe care tinerii le pot întâlni anul acesta se numără: Camelia Sucu, Florin Grozea, Lucian Mândruță, Iulian Comanescu, Luana Ibacka, Mihaela Tatu, Mirela Bucovicean, Vintilă Mihăilescu și mulți alți invitați-surpriză.

Succesul unei cariere nu înseamnă ani de experiență, ci ce anume ai învățat în acei ani. Timpul devine relativ când informația este prețioasă. Astfel că informațiile culese de-a lungul unei cariere de cei 800 speakeri implicați în proiect vor fi puse transparent la îndemâna liceenilor și studenților.

După conferințele din București, BookLand Evolution va continua în Ploiești, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad și Timișoara. Apoi, după pauza binemeritatei vacanțe de vară (când au loc Taberele Coolturale), reîncepe în forță: București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Buzău, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Focșani, Bacău, Iași.

Cum teoria te informează și practica îți demonstrează, BookLand Evolution îți pune la dispoziție site-ul inPractica.ro, o platformă unde poți găsi oportunități de practică, internship, traineeship,  part time jobs și voluntariat, prin intermediul cărora îți poți perfecționa abilitățile, poți dobândi cunoștințe practice, având astfel șansa de a-ți defini obiectivele viitoarei cariere. În plus, ai oportunitatea de a interacționa cu o serie de companii care te pot forma în vederea angajării. Astfel, poți găsi mai repede cheile către „ușile” relevante în cariera ta, pentru că noi credem în tine și în forța ta de a schimba.

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferințe.

Parteneri media: SRTV, Radio România Cultural, Kiss FM, Kiss TV, România Liberă, Casa Lux, Ziarul Ring, Business Woman, Tango, BeWhere!, Terra Magazin, RegieLive, Business 24, Ziare.com, Kudika, Rol.ro, Femina, Eva.ro, didactic.ro, Intuitext, olimpiade.ro, suntparinte.ro, Getlokal.ro, UrbanKid.ro, Kidsnews.ro, LaBucatarie.ro, IntegralEDU, Edu News, Pemeserie.ro, BuzzCamp, CalendarEvenimente, Orasulmeu.ro, 4Career.ro, Learn&Go, Study4Career.

Despre BookLand

 BookLand a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională, vizitând în 3 ani peste 40 orașe și fiind activ aproape 700 zile. Librăria online www.book-land.ro și Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferințe practice pentru tineri BookLand Evolution și site-ul www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educațională asumată. 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează