Conferințe Institutul Prezentului susținute de artiștii: Helgard Haug (Rimini Protokoll) și Matei Bejenaru

0

IP — Institutul Prezentului continuă în cadrul proiectului „Atlas de istorie personală” seria de conferinţe „Privind spre viitor, privind în trecut”. Pornind de la o examinare atentă a interesului artiștilor pentru istoricizare, pentru regîndirea unor modele și naraţiuni aparţinînd istoriei artei și culturii, proiectul prezintă publicului abordări inovatoare din practica și teoria artistică recentă.

Pe 17 octombrie 2018, ora 19:00, Institutul îi are ca invitați pe artiștii Helgard Haug (Berlin) și Matei Bejenaru (Iași). Evenimentul este găzduit de Rezidența BRD Scena9 (București, str. I.L. Caragiale nr. 32), iar tema acestei seri abordează modalitățile interdisciplinare și strategiile vizuale și de cercetare prin care aspecte sociale și de viață cotidiană sînt traduse și comunicate în proiectele celor doi artiști. Accesul este liber, iar conferințele se desfășoară în limba engleză.

Regizoarea și autoarea Helgard Haug lucrează independent, dar și împreună cu Daniel Wetzel și Stefan Kaegi sub marca Rimini Protokoll. Bucurîndu-se de recunoaștere internațională în zona de teatru, spectacol pentru radio, film și instalație, lucrările sale se încadrează în zona gri dintre viața reală și ficțiune. Din 2000, Haug dezvoltă spectacole pentru scenă, spațiul urban și radio, care deschid noi perspective asupra realității. Din 2003, Helgard Haug și Rimini Protokoll sînt afiliați centrului de teatru și performance HAU din Berlin. Helgard Haug și Daniel Wetzel au primit premiul Mülheimer Dramatikerpreis [Premiul pentru Dramaturgie al orașului Mülheim] pentru piesa lor „Karl Marx: Das Kapital, Volume I”. Instalaţia video pentru jucători multipli „Situation Rooms” din 2013 a primit Premiul de excelenţă în cadrul ediţiei cu numărul 17 a Festivalului de Artă Media din Japonia. În 2011, Rimini Protokoll a primit distincţia Leul de Argint la cea de-a 41-a ediţie a Bienalei de Teatru de la Veneţia pentru întreaga carieră. (https://rimini-protokoll.de)

Matei Bejenaru trăiește și lucrează la Iași. Este fondator și director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iași (între 1997 și 2008). Este membru fondator al Asociaţiei Vector, fiind și președintele instituţiei în perioada 2001–2011. Între 2003 și 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iași. Tot în aceeași perioadă a iniţiat și manageriat proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociaţia Vector. Este fondator și director al Centrului de Fotografie Contemporană din Iași (2015), care organizează Bienala de Fotografie Contemporană Camera Plus. În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video și performance-uri, el investighează politici de reprezentare în fotografia și filmul documentar social, metode interdisciplinare de generare a proiectelor artistice hibride, care importă elemente de limbaj din alte medii precum muzica, teatrul performativ ori poezia. (http://www.mateibejenaru.net/)

Proiectul „Atlas de istorie personală” continuă în perioada 2–4 noiembrie 2018 cu întîlnirea regională „Situating Narratives. Strategies of History Writing in Eastern European Art”. Evenimentul este organizat de Institutul Prezentului și găzduit de Centrul Ceh București sub forma unei conferințe ce reunește cercetători de prestigiu specializați în studiul neo-avangardelor artistice din Europa de Est.

IP — Institutul Prezentului este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative creată de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de (auto)arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent pînă în prezent din perspectivă transnațională și transculturală.

Proiectul „Atlas de istorie personală” este inițiat de Institutul Prezentului și are ca parteneri Rezidența BRD Scena9, Centrul Ceh și Institutul Polonez București.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Cu sprijinul Fundației ERSTE.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sînt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Credit imagini: „100% City”, foto: Barbara Braun, prin amabilitatea Rimini Protokoll. „M3: Muncă, memorie, mișcare” (2008–2010), foto: Matei Bejenaru, prin amabilitatea artistului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează