Conferinţa Naţională “Voluntariat şi Educaţie”

0

CONFERINŢA NAŢIONALĂ “VOLUNTARIAT ŞI EDUCAŢIE”

15 iunie 2018, Bucureşti

Conferinţa Naţională în domeniul Voluntariatului este un eveniment anual organizat de Federaţia VOLUM, care se află la a 3-a ediţie şi reuneşte peste 140 de participanţi şi experţi din sectorul neguvernamental românesc, mediul privat şi reprezentanţi ai instituţiilor publice. Evenimentul îşi propune să coreleze prin dezbateri, împărtăşirea de experienţe şi modele de bună practică dimensiunea Voluntariatului cu domenii relevante în România precum Educaţia, Serviciile Sociale sau impactul Sectorului Nonprofit.

Conferinţa de anul acesta dezvoltă tema Voluntariat şi Educaţie, analizând Voluntariatul şi Învăţarea sub toate formele sale. Federaţia VOLUM aduce în atenţia participanţilor experienţe şi lecţii învăţate pe subiecte precum Educaţie pentru VoluntariatValorizarea rezultatelor învăţării prin Voluntariat, Voluntariat în Educaţie şi Impactul experienţelor de voluntariat asupra angajabilităţii.

Întâlnirea va fi moderată de Florin GhindăFondator România Pozitivă şi se va desfăşura începând cu ora 09:00, la Phoenicia Grand Hotel (Bulevardul Aerogării nr. 87), din Bucureşti.

Sursa: aici.

Agendă Conferinţa Naţională “Voluntariat şi Educaţie

09:00-10:00 Bun Venit şi Intro Conferinţă Naţională
10:00-11:30 Perspective: “Voluntariat şi Învăţare” – panel de prezentări şi discuţii

11:30-11:45 Pauză de cafea
11:45 – 13:15  Sesiunea 1 –Ateliere în paralel
13:15 – 14:15 – Pauză de pranz
14:15 – 15:45 – Sesiunea 2 – Ateliere în paralel

15:45 – 16:00 – Pauză de cafea
16:00 – 17:00 – Învăţare şi Perfomanţă
17:00-17:30 – Închidere şi follow-up

Temele atelierelor realizate în paralel sunt:

  • Educaţie pentru Voluntariat
  • Impactul experienţelor de voluntariat asupra angajabilităţii
  • Finanţarea proiectelor educaţionale care implică voluntari
  • Voluntariat în Educaţia Formală
  • Voluntariat în Educaţia Nonformală
  • Valorizarea rezultatelor învăţării prin voluntariat

“Am adunat profesionişti, contexte şi proiecte care să ofere informaţii practice, declinate la prezent, utile în implementarea imediată a proiectelor educaţionale care fac apel la voluntari. Explorăm la această ediţie şi corelaţiile dintre voluntariat şi educaţie, aprofundând impactul acestora asupra angajabilităţii, în rezultatele învăţării şi asupra societăţii per ansamblu. Am ales să punem în evidenţă bunele practici, provocările, motivele care construiesc succesul sau insuccesul proiectelor noastre şi noutăţile din domeniu.” – Anca Năstase, Director Executiv Federaţia VOLUM

Participarea la eveniment este gratuită şi se realizează exclusiv completând acest FORMULAR DE INSCRIERE. Locurile sunt limitate, iar organizatorii vor selecta participanţii pe baza motivaţiei şi a interesului acordat acestui eveniment, conform formularului de aplicare. Costurile de masă, decontul de transport şi cazarea pentru 1 noapte sunt asigurate de Federaţia VOLUM.

Pentru detalii suplimentare despre conferinţă şi demersul de înscriere ne puteţi contacta la: anca.nastase@federatiavolum.ro / 0749509308 si la andreea.tincea@federatiavolum.ro / 0758 318 776.

*Acest eveniment se desfasoară în cadrul proiectului Şcoala de Voluntariat, finanţat prin programul “Împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun”.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul a 5 piloni principali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează