Concursul internațional de robotică ROBOCHALLENGE 2015

0

Concursul internațional de robotică
ROBOCHALLENGE 2015
ediția a VIII-a

În perioada 31 octombrie – 01 noiembrie, Liga Studenților Electroniști şi ETTI Robochallenge, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București, organizează a VIII-a ediție a concursului internaţional de robotică, Robochallenge 2015, adresat tinerilor pasionați de robotică.

robo_cover_2k15

Reunind anual peste 200 de participanți din peste 3 țări, Robochallenge este, la ora actuală, cel mai mare concurs de robotică din România, reușind să creeze o comunitate a electroniștilor cu adevărat pasionați și să trimită adevărați campioni peste hotare pentru a ne reprezenta țara la competiția de MegaSumo.

La Robochallenge, accentul este pus pe partea practică a lucrurilor, concursul reprezentând o experiență inedită pentru participanţi: în afară de a conduce robotul, sunt necesare repararea micilor defecțiuni ce pot apărea chiar înaintea unui meci, programarea robotului și, poate ceea ce face diferența complet, înțelegerea strategiilor celorlalte echipe pentru succesul propriei echipe.

Concursul cuprinde un număr de 10 probe (Mega Sumo, Mini Sumo, Micro Sumo, Labirint, Fotbal, Line Follower, Line Follower Enhanced, Air Race, Freestyle Showcase, Humanoid Robot) pentru ca orice pasionat să găsească ceea ce i se potrivește cel mai bine. Probele sunt menite să stârnească imaginația concurenților, să provoace și să sprijine inițiative ale actualilor sau viitorilor ingineri, încurajând punerea ideilor în aplicare.

Înscrierile în competiția în care distracția se îmbină cu știința sunt deschise atât studenților, cât și elevilor, până pe 15 octombrie 2015. Poți participa singur, dar și în echipă, iar regulamentul și mai multe detalii pentru înscriere poți găsi pe www.robochallenge.ro.

Pune-ți imaginația la contribuție, înscrie-te în competiție, construiește-ți robotul și alătură-te cel uimai mare concurs de robotică din România!

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează