Concursul de Inginerie Perpetuum – think fast. make it last

0

Perpetuum – think fast. make it last

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare organizează prima ediţie a Concursului de Inginerie “Perpetuum”, ce reprezintă o provocare adresată studenților inventivi, cu spirit de echipă ce vor să-şi pună în aplicare cunoştinţele și ingeniozitatea pentru a crea o interacţiune de tip Rube Goldberg Machine, un mecanism de reacţie în lanţ, care să aibă la bază o plăcuță Arduino.

Evenimentul oferă studenților un mediu propice pentru aplicarea unor cunoştinţe multidisciplinare, precum și pentru dezvoltarea abilităților tehnice, dar și non-tehnice, cum ar fi creativitatea, lucrul în echipă și spiritul analitic.

17273767_1597740686910267_378526305_o

Acesta va avea loc pe data de 1 aprilie, în holul EC al Facultăţii de Automatică și Calculatoare. Participanții vor avea opt ore la dispoziţie pentru a-și pune ideile în aplicare. Se va începe la ora 09:00 și se va termina la ora 20:00. În competiție vor participa şapte echipe formate din minim 3 și maxim 5 persoane. În prima etapă, fiecare echipă va primi câte o cutie cu diverse obiecte, printre care și o plăcuță Arduino care trebuie obligatoriu integrată în dispozitivul care urmează să fie realizat.

Pe lângă oportunitatea de a lucra la propriul mecanism, participanții vor concura și pentru premii speciale. Câștigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de durata reacţiei, numărul de obiecte și punctele de penalizare pe care le obţin în timpul concursului. De asemenea, se va acorda un premiu distins echipei care vine cu o soluţie cât mai “outside the box”.

Pentru pasionații de idei creative și inovatoare, cât și pentru persoanele dornice de a învăţa lucruri inedite şi de a-și face prieteni noi, recomandăm participarea la această competiție.  Perioada de înscriere este până pe 24 martie.

Mai multe informaţii despre concurs și înscriere găsiţi pe site-ul evenimentului: http://perpetuum.lsacbucuresti.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează