CONCORDIA Academia deschide apelul de selectie pentru cursul de formare „Specialist practician in domeniul social“

0

Aplică până pe 23 martie pentru cursul „Specialist practician în domeniul social“!

 

Organizația Umanitară CONCORDIA în parteneriat cu Universitatea de Științe Aplicate Vorarlberg anunță deschiderea apelului de selecție pentru cursul „Specialist practician în domeniul social“.

Obiectivul programului de formare este de a perfecționa/profesionaliza practicieni în domeniul social, capabili să aplice cu profesionalism instrumente și metode importante în activitatea directă cu diferite categorii de clienți, utile și specifice activității sociale de zi cu zi, care se reflectă obiectiv, nemijlocit și adaptat în comportamentul și acțiunile față de oamenii marginalizați și defavorizați.

Cursul se adresează lucrătorilor sociali, asistenților sociali și educatorilor sociali implicați direct în oferirea de servicii sociale din instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale active în domeniilor serviciilor sociale. Finalizarea pozitivă a cursului este confirmată cu o diplomă eliberată de CONCORDIA Academia împreună cu Universitatea de Știinte Aplicate Vorarlberg.

Cursul va începe pe data de 18 aprilie 2018 și va avea un număr de 170 lecţii (32 ECTS) și 12 săptămâni de practică (480  de ore). Programul de instruire este format din 5 module de teorie și practică precum şi o examinare finală.  

Termenul limită de primire a aplicațiilor este 23 martie 2018. Pentru înscriere accesați link-ul AICI. Participanții selectați se vor angaja să participe la tot programul de instruire. Cursul se va derula la sediul Organizației Umanitare CONCORDIA din București, iar participanții selectați vor suporta o contribuție individuală de 100 lei/modul (cost total curs: 500 lei). Programul de training face parte din proiectul „Professional Training Program for the Practitioners In Social Services for Disadvantaged Communities“ și a fost dezvoltat în cadrul colaborării  între Land Vorarlberg  și Organizația Umanitară CONCORDIA.

Pentru mai multe DETALII puteți scrie la adresa de email academia@concordia.org.ro.

Despre autor

avatar

Despre CONCORDIA Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova. Principalele servicii ale CONCORDIA asigură îndeplinirea misiunii sale: îngrijire și educație pentru copii și tineri în case de tip familial, educație vocațională și formare profesională, consiliere și orientare profesională, locuințe protejate, ateliere pentru deprinderea abilităților de viață independentă, adăpost de noapte, centru de zi pentru copii și servicii în comunitate.

Comentează