249
Instagram
Facebook
Pe 12 octombrie 2025, scena din Club Control se va transforma într-un univers al emoțiilor brute, al puterii și al vindecării. ANASTASIA revine cu un concert spectaculos – „Pasăre de Foc” – un show despre cum arta, durerea și iubirea pot renaște împreună, din propria cenușă.
Coincidență sau destin, numele Anastasia înseamnă „reînviere”, asemenea Păsării Phoenix. Concertul marchează un nou capitol din povestea artistei și este gândit ca o călătorie muzicală prin etapele transformării sale – de la vulnerabilitate la forță, de la copil la femeie, de la tăcere la eliberare. Fiecare piesă spune o poveste, iar fiecare moment scenic devine o oglindă a sufletului.
Pe scenă vor urca și invitați speciali – artiști care au făcut parte din drumul ei și alături de care a împărțit momente magice: Cornel Ilie (Vunk), Lidia Buble și Keo. Concertul va fi deschis de Marcus, un artist pop-indie al noii generații. Publicul va asculta atât piesele care au definit parcursul Anastasiei, cât și melodii noi, nelansate, interpretate în premieră.
„Pe 12 octombrie scriem o filă de poveste împreună. Îmi doresc ca cei care vin să simtă că dincolo de orice obstacol există șansă și că în fiecare dintre noi stă puterea de a-și întinde aripile pentru a străluci mai puternic ca niciodată.” – spune ANASTASIA.
