Concertele Copilăriei – Eveniment caritabil de Crăciun

0

Fundaţia Scheherazade organizează evenimentul ”Concertele Copilăriei”, împreună cu formația Școlii Americane din București, pe data de 13 decembrie, începând cu ora 13:00, la Hotelul Crowne Plaza, sala Crown Ballroom, din Bulevardul Poligrafiei nr 1.

Retrăim bucuria Crăciunului şi a copilăriei alături de copiii refugiaţi din Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil şi cei din satul Bucşani, județul Giurgiu. Dăm timpul înapoi şi redevenim copii ascultând colindele pregătite de trupa de muzică a Şcolii Americane din București.

Fundatia Scheherazade

Cei mici au pregăti un program special pentru a sărbători împreună cu invitaţii tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun. Copii au pregătit și alte surprize, acum în pragul Crăciunului: tablouri desenate de ei și tot felul de decoraţiuni numai bune de agățat în brad. De concert se vor bucura şi copiii din Centrul de Plasament Pinocchio.

Evenimentul are loc în cadrul cele două proiecte ale Fundației Scheherazade: ”Un drum în viață: Bucșani – între București și Europa!” – Servicii sociale pentru copii şi tineri din mediul rural din judeţul Giurgiu și ”Punți către speranță” – acces la servicii de calitate pentru solicitanți de azil și persoane cu o formă de protecție în România. Proiectele sunt finanțate prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

În acest demers al Fundaţiei Scheherazade de a le face copiilor sărbătorile mai frumoase, s-a alăturat și Centrul de Artă Mora, care i-a îndrumat pe aceştia atunci când au pregătit frumoasele tablouri. Evenimentul este organizat cu susținerea companiilor Garanti Bank, Telekom, Mega Image și Alka.

Despre Fundaţia Scheherazade 

Fundația Scheherazade a fost înființată în anul 2007 și este o organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, care în momentul de față joacă un rol active pe scena vieții publice din România, sprijinind și pledând pentru drepturile copiilor și tinerilor dezavantajați.

Misiunea Fundaţiei Scheherazade este de a ajuta copiii din toate mediile, indiferent de rasă, religie sau sex, prin construirea de parteneriate stabile şi durabile cu Guvernul, sectorul privat şi societatea civilă.

Cele mai importante proiecte ale fundației sunt: Renovarea Spitalului de Copii ”Marie Curie”; Renovarea Ambulatoriului pentru Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța; Campania de strângere de fonduri pentru reabilitarea Spitalului ”Sfânta Maria” din Iași; Proiectul ”Un drum în viață: Bucșani – între București și Europa! Servicii sociale pentru copii și tineri din mediul rural din județul Giurgiu”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează