Concert Salvează un înger. Solidari pentru Ucraina

0

Pe 31 mai de la ora 19, artiști români consacrați la nivel internațional urcă pe scena Teatrului Elisabeta pentru a transmite prin intermediul artei și acordurilor muzicale pace, speranță și solidaritate pentru mamele și nou-născuții din Ucraina.

Asociația „Rezistența prin cultură” în parteneriat cu Asociația Sothis și Teatrul Elisabeta din București împreună cu artiștii prezenți la eveniment își arată solidaritatea și susținerea față de mamele și nou-născuții din Ucraina. Printr-o donație de cel puțin 200 de lei, spectatorii își pot rezerva un loc la spectacol (în limita locurilor disponibile). Sumele colectate din donații vor fi direcționate pentru achiziționarea de echipament medical, în vederea desfășurării activității maternităților din Ucraina și a altor materiale necesare.

Sopranele Madeleine Pascu și Aida Pascu, baritonii Valentin Vasiliu, Cătălin Petrescu, Florin Ganea și Ștefan Alexandru Constantin, violonistul Bogdan Platy, violoncelistul Andrei Nițescu, precum și pianiștii Alexandru Burcă și Denisa Nițescu își vor unii forțele într-un regal muzical, dând o mână de ajutor și speranță la viață acestor îngeri ajunși pe pământ în timpuri incerte și reci.

Asociația Rezistența prin Cultură promovează oameni talentați din diverse domenii culturale și aduce publicul mai aproape de artă. Acum, prin intermediul muzicii, limbajul universal al păcii, promovează și susțin dreptul la viață a nou-născuților din Ucraina. Subsolurile insalubre, reci și întunecoase au devenit singurele locuri în siguranță în care mamele, bebelușii și medicii luptă ca viața să triumfeze în pofida calamităților de la suprafață. Curajul și reziliența lor sunt incredibile, însă orice început de drum e dificil, iar sprijinul celor din jur un real ajutor necesar. Viața lor stă în mâinile noastre.

Rezistența prin Cultură” are ca scop principal promovarea artiștilor români din diverse domenii culturale: muzica, pictură, literatură, teatru și nu numai. Cu toate acestea, nu am putut sta deoparte de drama care se petrece la doar câteva sute de km de granițele noastre. Ca atare, am convins un grup de artiști sufletiști sa se alăture demersului nostru. Așa a apărut campania „Solidari pentru Ucraina” și concertul cu mesajul #SalveazaunInger, ce va avea loc la Teatrul Elisabeta, pe 31 mai 2022, începând cu orele 19. Strângem bani pentru a echipa cu aparatură medicală o maternitate ucraineană, ajutând astfel mamele și nou-născuții care își trăiesc primele zile din viață în condiții improprii. Ororile războiului sunt de nedescris și nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva.

Fiecare leu contează. Cea mai simplă modalitate de a dona este cu cardul pe site-ul www.rezistentaprincultura.ro sau în contul RO79BTRLRONCRT0599624202 deschis la Banca Transilvania, special pentru această cauză.

Le mulțumesc deopotrivă artiștilor implicați și voluntarilor care au făcut posibil acest eveniment, cât și tuturor celor care vor dona și vor fi prezenți în cadrul evenimentului nostru.– a afirmat Alexandru Ștefan, președintele asociației și inițiatorul proiectului „Rezistența pentru Cultură”.

Concertul #Salveazăunînger are loc marți, 31 mai, la ora 19 la Teatrul Elisabeta (Bulevardul Regina Elisabeta 45, București) și va fi transmis și LIVE pe conturile de Facebook și Youtube ale Asociației „Rezistența pentru cultură”.

Cu toții avem dreptul la viață, iar la începutul ei, avem nevoie de sprijin și îngrijire poate mai mult decât niciodată! Hai să le arătăm acestor îngerași că lumea în care au venit poate fi și un loc al bunătății, speranței și bucuriei!

Donează aici:

ASOCIATIA REZISTENTA PRIN CULTURA

Cont IBAN RON: RO79BTRLRONCRT0599624202

BANCA: Banca Transilvania

Swift: BTRLRO22

Donează cel puțin 200 lei și poți avea acces, în limita locurilor disponibile, la concertul caritabil*. *Participarea la concert se face numai cu confirmare telefonică, cu cel putin 48h înaintea evenimentului.

Parteneri: Sothis, Teatrul Elisabeta, Asociația Pro Valores

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.