Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cocktail de vitamine pentru minte: cursuri noi la Fundația Calea Victoriei

0

Toamna asta Fundația Calea Victoriei ți-a pregătit un cocktail de vitamine pentru minte. Ai o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie și le poți combina în nenumărate feluri, ca să te bucuri de seri reușite și energizante.

Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

Iată în detaliu ce îți oferă fiecare curs online:

Atelier online de Dicţie şi voce, din 6 octombrie 2020 – Atelierul online de dicţie te ajută să conştientizezi propriul tip de vorbire şi eventualele defecte – precipitarea, ,,înghiţirea’’ finalurilor de cuvinte, vorbirea ,,moale’’ şi nearticulată corespunzător, consoanele sau vocalele pronunţate incorect. De-a lungul celor cinci întâlniri, înveți un set de exerciții care te vor ajuta să depășești aceste impedimente și să ai întotdeauna cea mai bună prestanță.

Istoria modernă a românilor: 1820-2020, din 7 octombrie 2020 –Înțelegi mai bine ce se întâmplă azi, dacă știi să descifrezi momentele importante ale istoriei. Ultimii 200 de ani au însemnat schimbări majore atât pentru țară cât și pentru societate: de la domniile fanariote, la modernizare şi obţinerea independenţei, de la proclamarea Regatului la Marea Unire, Războaiele Mondiale şi democraţia interbelică, la comunism şi, în final, la revenirea la democraţie după Revoluţia din 1989.

cursuri online

Cetăţi medievale şi biserici fortificate din Transilvania, din 8 octombrie 2020 – Știai că există peste 200 de construcţii fortificate în Transilvania? Sunt cetăţi, biserici sau castele care merită din plin un loc pe lista oricărui turist. Alături de istoricul Anita Sterea vei vizita virtual câteva dintre aceste clădiri uimitoare și încărcate de istorie. Ai ocazia să afli mai multe despre istoria acestor locuri, unele dintre ele devenite monumente UNESCO, aşa cum sunt Cetatea Sighişoarei, biserica fortificată din Viscri sau biserica Biertan.

Curs de Negociere: Tehnici din diplomaţie şi domeniul comercial, din 19 octombrie 2020 – Îți propunem un nou curs susținut de cunoscutul diplomat și om politic, Cristian Diaconescu. La curs va împărtăși din experiența acumulată în peste 25 de ani de carieră în domeniul politicii externe şi interne: instrumente de negociere valoroase, concrete, eficiente şi rafinate. Vei afla tehnici ce pot fi folosite atât în domeniul diplomaţiei, cât şi în domeniul tranzacţiilor comerciale.

Antieroi contemporani în literatură, film şi antropologie, din 21 octombrie 2020 – Jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu îți propune o discuție despre antieroii din ficțiune, de orice fel ar fi ea – literatură, film, benzi desenate. Vorbiți despre criza protagonistului și despre clasicizarea anumitor personaje. Cursul are trei întâlniri și te poartă pe aripile ficțiunii către descoperirea sau recunoașterea unor eroi cu care te-ai identificat sau pe care îi porți în suflet.

Cum scrii o comedie? De la comedia romantică, la satiră şi farsă, din 22 octombrie 2020 – Comedia, gen foarte gustat de public, are în spate un mecanism de construcție fascinant și provocator. Dacă ești curios să afli cum se scrie o comedie şi care sunt regulile acestui gen de film, acum ai ocazia să arunci o privire în culise. Te familiarizezi cu cele mai importante tipuri de personaje şi caracteristicile lor, cu tehnica opoziţiei în patru colţuri şi modalităţile de construcţie a „coşmarului comic”.

Introducere în arta urbană: mesaj, culoare, emoţie, din 30 octombrie 2020 – Arta urbană nu te așteaptă cuminte într-un muzeu. Arta urbană te însoțește peste tot: pe stradă, în mijloacele de transport în comun care devin „pânză” pentru artiștii stradali, în expoziții ad-hoc. La curs vei primi noţiuni de bază despre istoria artei urbane şi despre cei mai importanţi reprezentanţi ai săi. Mai mult, vei avea ocazia să analizezi împreună cu lectorul statusul artei urbane contemporane la nivel internaţional.

Programul complet al cursurilor ONLINE din luna Octombrie se află AICI.

Cursurile sunt transmise seara, între 19.00-21.00, prin Zoom.us. Ca să participi, trebuie să intri pe pagina cursului dorit și să apeși butonul „Cumpără”, ca să faci plata taxei. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail un link unde vei urmări cursul ales. Dacă ai și alte întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

 

ilustrație de Andreea Mitică

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur „delicatese culturale”, impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.