CENTENAR GHERASIM LUCA / Vineri, 6 septembrie @ Clubul Țăranului

0

CENTENAR GHERASIM LUCA

Omagiat de poetul Valery Oișteanu

Vineri, 6 septembrie 2013, ora 20, Clubul Țăranului

afis_GL 

 

Gherasim Luca (Bucureşti, 1913 – Paris, 1994), omagiat la centenarul naşterii de către Valery Oișteanu, a fost un poet româno-francez, considerat un teoretician inovator al suprarealismului şi unul dintre poeţii importanţi francezi ai timpului său. Întâlnindu-l la New York în 1984, Valery Oișteanu a devenit un prieten – admirator al acestuia.

Valery Oişteanu a debutat cu cartea de poezii Proteze (Editura Litera, 1970, București), apoi a ales să plece la New York. Asumându-şi DADA şi suprarealismul ca linii directoare ale poeziei sale, Valery Oişteanu este cunoscut şi pentru influenţele din practica Zen integrate în happening-uri de poezie si jazz. Poemele lui Oișteanu reflectă influenţa mentorilor săi suprarealiști: Gellu Naum și Gherasim Luca.

Ultimul volum publicat la New York de Valery Oișteanu, intitulat Privilegii în Purgatoriu (Perks in Purgatory, Fly by Night Press, 2010), este o selecţie de poeme-jazz (Jazzoetry), fiind de fapt o contribuţie la stilul de performance iniţiat de Gherasim Luca. Valery Oișteanu va fi acompaniat de saxofonistul Mihai Iordache, cu care a mai creat şi alte spectacole, precum cel de anul trecut, intitulat Un vis erotic, la Foto Cabinet de pe Str. Lipscani din Bucureşti.

Seara de poezie și jazz de la Clubul Ţăranului (vineri, 6 septembrie 2013, ora 20, cu intrare liberă) a fost concepută la New York şi va fi preluată la toamnă şi pe meleaguri americane.

Parteneri media ai MNȚR: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, TV City, LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, semnebune.ro, totuldespremame.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, www.meidaiq.ro.


RUE DE JOSEPH DE MAITRE

de Valery Oișteanu

     pentru GHERASIM LUCA

De pe podul Mirabeau, zboară un înger cu aripi ude

De la etajul casei lui Gherasim cade o pană însângerată

„Nu e loc pentru poeţi în lumea asta‟ înghesuită de netoţi

O bucată de asfalt poartă numele lui Paul Celan

Cade şi ea în apele Senei cu zgomot şi ţipat, cu plânset

Un cal răsturnat învelit în cearceafuri trage brişca cu mortul

Și se împotmoleşte în făţărnicia Franţei

Voi ne-aţi omorât poeţii şi vă trag la răspundere!

Răsfoind calendarul istoriei literare:

Ilarie Voronca, Benjamin Fundoianu, Paul Celan, Gherasim Luca

Pulsul meu slăbeşte, aş vrea să mă sinucid aici, în fotoliul meu

La fereastră cântă o pasare albă

„Dialectica dialecticii‟, mi se sparg urechile

Tai fotografia în pătrate egale

„Cubomania‟ nudului, libertatea şi limpezimea morţii

Eşti transparent, te-ai dizolvat în apele Oceanului,

Balenele vor face dragoste pasionantă, apasionantă, pasantă…,

Pass… pasteurizata, passpartizantă

Evreul, poetul nu se ascunde după cortină

El se autoexecută, nu e om, e un suflet’

O dublă negaţie, o tripla renunţare

Moarte e un voiaj limpede a unui „vampir pasiv‟

Care face tumbe în spaţiul erotic

Ne-am întâlnit la colţul destinului American

Și ne-am împletit braţele ca lianele albastre,

Pe viaţa şi pe moarte și pe veci.

 

Din volumul Poeme din Exil (Editura Paralela 45, Bucureşti, 2000)

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează