Cel mai mare eveniment de incluziune prin escaladă pentru copii, Festivalul Climb Again, Puternici Împreună – pe 15 decembrie

0

Festivalul Climb Again – cel mai mare eveniment dedicat includerii prin escaladă a copiilor cu dizabilități

București, 11 decembrie 2018 – Kaufland România sprijină cel mai mare eveniment de incluziune prin escaladă pentru copii și tineri cu dizabilități: Festivalul Climb Again, Puternici Împreună.

Evenimentul va avea loc pe 15 decembrie 2018, în cadrul Centrului Climb Again, primul centru de terapie prin sport pentru copiii și tinerii cu dizabilități din România. Este organizat de Asociația Climb Again și finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.instaredebine.ro).

Festivalul Climb Again va reuni, sub deviza ,,Puternici Împreună”, copii de la toate Școlile Speciale pentru Deficienți de Vedere din România și copii fără dizabilități, într-o zi de incluziune plină de escaladă, aventură și ateliere creative. 70 de copii provenind din cele șapte Școli Speciale pentru Deficienți de Vedere din țară se vor întrece într-un festival de cățărat și aventură împreună cu 30 de copii și tineri fără dizabilități, sub atenta supervizare a Lotului Național de Paraclimbing.

,,Anul 2018 este unul extrem de important pentru noi – am reușit să deschidem Centrul, am început pregătirea profesionistă a Lotului Național de Paraclimbing, iar acum organizăm cel mai mare eveniment de incluziune prin escaladă pentru nevăzători. Nu am fi putut obține toate acestea fără suportul partenerilor și donatorilor care ne sunt alături mereu și mereu. Avem acum și un număr pentru donații recurente de 2 euro/lună cu un SMS cu textul VEZI la 8844. Șapte astfel de SMS-uri asigură o ședință gratuită de terapie pentru un copil”, a declarat Claudiu Miu, fondator și președinte al Asociației Climb Again și campion balcanic la escaladă.

,,Deviza Festivalului Climb Again, <<Puternici Împreună>>, spune foarte multe despre ceea ce se întâmplă în cadrul acestui eveniment. Sportul este una dintre modalitățile prin care copiii cu nevoi speciale au oportunitatea de a fi incluși, de a socializa, de a simți că orice este posibil. Iar la Climb Again, alături de alți copii – cu sau fără dizabilități – vor simți că pot fi, cu adevărat, mai puternici, împreună. Ne bucurăm să fim alături de ei”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Centrul Climb Again este situat pe șoseaua Berceni, nr. 8, București și găzduiește o sală de escaladă și aventură, săli de antrenament și spații de terapie pentru tinerii beneficiari. Echipa Centrului Climb Again reunește specialiști din diferite domenii, care oferă o abordare terapeutică integrativă. Pe lângă antrenamentele sportive dedicate, copiii beneficiază de sprijin psihologic și terapeutic, precum și de coaching, pentru o mai bună integrare socială.

Kaufland România susține numeroase proiecte sociale și, pentru că implicarea face diferența, compania este atentă permanent la nevoile comunității.

Despre Asociația Climb Again

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE). Încă din 2014, Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu nevoi speciale, iar rezultatele sunt impresionante. Primii beneficiari și-au reconfigurat stilul de viață și au realizat lucruri ce păreau imposibile, fie că vorbim despre cei care se simt pregătiți să-și găsească un job, de tinerii nevăzători care și-au învins jena de a ieși în public cu bastonul sau de cei care, acum, fac performanță la competiții naționale și internaționale de paraclimbing.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 120 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.