Cei șase finaliști ai Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA

0

Șase piese finaliste în cadrul NEW DRAMA – concurs de dramaturgie pentru adolescenți

Teatrul Excelsior are plăcerea să anunțe numele celor șase finaliști ai ediției a IV-a a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, stabilite de un juriu de specialitate după lecturarea pieselor trimise. Înscrierile pentru această ediție a concursului au însumat un număr de 56 de piese scrise de tineri autori din 36 de orașe, sate și comune din întreaga țară.

Cei șase adolescenți care vor trece în următoarea etapă a proiectului New Drama sunt:

Alexandru Gorghe – piesa Băiatul cu șosete roz (18 ani, Botoșani)

Maria Alexandra Stoica – piesa Nu te duce capul? (14 ani, Pitești)

Iuliana Mardar – piesa Androgin (18 ani, Constanța)

Adriana Costinaș – piesa Inner Drama (16 ani, Baia Mare)

Denisa Anton – piesa În căutarea pierderilor (15 ani, Sat Traian, Com. Braniștea, Jud. Galați)

Petronela Dușa – piesa Altfel printre ceilalți (15 ani, Sat Pătrângeni, Zlatna, Jud. Alba)

Juriul de specialitate a fost format din Radu Apostol, regizor și scenarist, și Elena Patap, teatrolog.

O noutate a acestei ediții a fost formarea unui juriu din părinți de adolescenți, care au citit și au evaluat la rândul lor piesele trimise, fără a li se divulga numele concurenților. Cinci dintre piesele finaliste s-au aflat și printre preferințele celor șase membri ai acestui juriu, părinți cu profesii și preocupări diferite: Irina Suhai, jurist/director de produs-componente, București; Ana Maria Pandele-Andone, actriță, Timișoara; Daniela Corina Zlătaru, economist/antreprenor, București; Rodica Mîrnea-Popa, terapeut bowen, Arad; Cătălina Adriana Marinescu, economist, București; Cristian Ionescu, economist, București. Ei au fost impresionați de aria vastă de interes a acestor tineri dramaturgi și au ținut să transmită felicitări tuturor participanților.

Cele șase piese finaliste urmează să fie pe larg analizate, fiecare reprezentând un studiu de caz în cadrul atelierului de scriere dramatică. Atelierul va fi susținut, special pentru cei șase finaliști, de către regizorul și scenaristul Radu Apostol, co-inițiator al proiectului dramAcum, proiect de dezvoltare și promovare a dramaturgiei contemporane românești.

Atelierul de scriere dramatică se va desfășura în perioada 27 – 29 aprilie, la București. După cele 3 zile de lucru intensiv, dramaturgii adolescenți vor avea la dispoziție 2 săptămâni pentru a rescrie piesele pe baza feedback-ului acumulat în cadrul atelierului.

Următoarea etapă New Drama va consta într-o serie de spectacole-lectură bazate pe cele 6 piese finaliste. Spectacolele vor avea loc la Teatrul Excelsior, la începutul lunii iunie. În urma vizionării acestor spectacole va fi desemnată piesa câștigătoare a ediției a IV-a a concursului, care va fi montată la Teatrul Excelsior în stagiunea   2018 – 2019.

Teatrul Excelsior dorește să mulțumească Ministerului Educației Naționale pentru susținerea acordată și în acest an organizării Concursului de dramaturgie pentru adolescenți New Drama, prin implicarea instituțiilor de învățământ din întreaga țară în promovarea concursului în rândul elevilor adolescenți pasionați de teatru.

De asemenea, Teatrul Excelsior mulțumește pe această cale și celor șase membri ai juriului de părinți de adolescenți, care au fost receptivi la această inedită inițiativă și au lecturat piesele într-un timp record.

New Drama – concurs de dramaturgie pentru adoloscenţi este primul proiect din cadrul programului Excelsior Educaţional, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul  vizează tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează