Cea mai importantă analiză a domeniului responsabilității sociale și de mediu din România va fi prezentată la “Best Practices in Romanian CSR”, ediția 3

1

Agenția de consultanță The Azores Sustainability & CSR Services organizează a treia ediție a conferinței “Best Practices in Romanian CSR”  în data de 19 iunie 2018, la Hotelul Intercontinental din București, Sala Rapsodia. În cadrul acestei conferințe vor fi anunțate rezultatele analizei Romania CSR Index 2018, editia a 3-a – cea mai importantă analiză a domeniului responsabilității sociale și de mediu din România.

În premieră în acest an, indexul include toate cele 696 de companii care au peste 500 de angajați în România. O parte dintre aceste companii intră sub incidența Directivei 2014/95/UE privind publicarea informațiilor nefinanciare și a informațiilor privind diversitatea.

Sustenabilitatea devine o prioritate strategică pentru mediul de afaceri. Romania CSR Index este cea mai bună oportunitate de a recunoaște performanțele și nivelul ridicat de transparență al companiilor ce respectă principiile dezvoltării durabile. Dorim mai multă competitivitate în acest domeniu și ne-am propus să încurajăm cât mai multe companii să încorporeze responsabilitatea socială și de mediu în operațiunile lor și să publice rapoarte nefinanciare.”, explică Alina Liciu, Fondator și Managing Partner The Azores, organizator al evenimentului.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate cele mai bune practici în raportarea și măsurarea impactului social și de mediu, cele mai importante trenduri din domeniu și noutăți despre diverse analize la nivel internațional care pot influența în bine CSR-ul din România.

Agenda evenimentului include:

Panel 1: Raportarea responsabilității sociale și de mediu: legislație, strategie și bune practici

Speakeri:

László Borbély – Consilier de Stat, Coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

Irina Ionescu – Public Affairs & Communications Manager, Coca-Cola HBC România

Darren Willman – Corporate Governance Research Manager, Sustainalytics

Panel 2: Dezbatere pe tema raportării informațiilor nefinanciare

Speakeri:

Valer Hancaș – Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România

Florina Șerban, Internal Communication, Corporate Events and Corporate Responsibility Senior Coordinator, Telekom România

Doru Mitrana – Director Divizia de Training a The CSR Agency, Coordonator al programului Global Compact Network România

Iuliana Roibu – Manager Reporting Division The CSR Agency

Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services

Panel 3: Rezultatele rating-ului Romania CSR Index 2018

Evenimentul este susținut de:

Partener Platinum: Coca-Cola HBC România

Partener Gold: Sustainalytics

Parteneri Silver: TrustLine, BCR

Partener Healthy Eating – Nestle România

Partener media principal: Wall-Street;

Parteneri media: România Liberă, The Epoch Times, The CSR Report, Green Report, Economica.net, Fit Report, Leaders Reunited, PRwave.ro, PR-Romania, stiri.ong, The Trends, KLARMEDIA

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului: 

https://www.theazores.ro/best-practices-in-romanian-csr-2018/

Înscrierile se pot face aici:

https://www.theazores.ro/best-practices-in-romanian-csr-2018/inscriere/

***

Despre The Azores Sustainability and CSR Services
The Azores este o agen
ție de consultanță din România, specializată în sustenabilitate corporativă și CSR. Agenția a fost înființată în 2013 cu scopul de a sprijini companiile din România să abordeze conceptul de sustenabilitate corporativă în conformitate cu standarde recunoscute la nivel internațional și de a crește nivelul de conștientizare privind responsabilitatea socială. Principalele servicii ale agenției sunt: definirea strategiei și raportarea de CSR, măsurarea impactului social al programelor de CSR și CSR Branding.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Un comentariu

  1. avatar

    Buna ziua !

    Raportul Best Practices in Romanian CSR 2018 este disponibil ? Daca da, as putea sa il consult ?

    Multumesc

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.