Ce îi face pe tineri fericiţi?

0

„Pe tine ce te face fericit?” a fost întrebarea la care au răspuns tinerii bucureşteni din spatele unor gratii cu sârmă ghimpată, în cadrul a doua festivaluri de stradă – Femei pe Mătăsari şi Street Delivery. Sondajul inedit a fost iniţiat prin programul educaţional Ajungem Mari şi a avut rolul de a atrage atenţia asupra situaţiei copiilor din centre de plasament.

Oana - Libertatea

Instalaţia „Dă mai departe fericire” realizată prin programul Ajungem Mari, demarat de Asociaţia Lindenfeld, le-a propus tinerilor să se fotografieze în 2 situaţii contrastante. Prima sugerează viaţa unui copil închis într-un centru de plasament, purtând o bandă neagră de cenzură deasupra ochilor, în spatele unor gratii cu sârmă ghimpată. A doua fotografie sugerează eliberarea şi descoperirea bucuriei, a pasiunilor şi chiar a drumului în viaţă. Cadrul se schimbă cu totul, gratiile sunt înlăturate, iar bandă neagră este înlocuită de o mască colorată creativ, pentru că participanţii sunt invitaţi să spună ce îi face fericiţi sau ce bucurie ar împărtăşi copiilor care nu au avut aceleaşi şanse.

Altruism şi dorinţa de libertate

Cei mai mulţi dintre participanţii la proiect au răspuns că fericirea lor derivă din fericirea celorlalţi, din zâmbetul lor sau din pură bucurie de a-i ajuta pe cei din jur. Mulţi dintre participanţi au declarat că fericirea înseamnă libertate, iar unii tineri s-au lăsat purtaţi de imaginaţie către munte sau mare. Bineînţeles, au existat şi răspunsuri surprinzătoare – „să fac curat” „să înot cu delfinii” sau „Game of Thrones”-, însă răspunsurile cu impact foarte puternic şi cele mai sincere, au fost ale copiilor: „părinţii”, „când e fratele meu lângă mine”, „mama şi bunica”.

„Este foarte greu să suplineşti lipsa unei familii, însă încercam să le formăm copiilor instituţionalizaţi încrederea în forţele lor şi să îi ajutăm să descopere micile şi marile bucurii ale vieţii. Credem foarte mult în învăţarea prin joc şi prin experienţă şi de aceea, ne dorim să îi putem implica în activităţi cât mai diverse, că ei să îşi descopere pasiunile şi abilităţile. Acesta este şi rolul proiectului Dă-ţi pasiunea mai departe!”, mărturiseşte Iarina Ştefănescu, directorul programului Ajungem Mari.

Transferul de pasiune şi fericire

 „Dă-ţi pasiunea mai departe!” este un proiect de voluntariat prin care liceeni, studenţi şi tineri profesionişti merg săptămânal în centre de plasament pentru a le preda copiilor prin joc pasiunile lor. De la matematică la fotografie, de la istorie la muzică, teatru şi pictura, fiecare domeniu împărtăşit de voluntari cu entuziasm este îmbrăţişat cu bucurie de copii. Proiectul a mobilizat peste 70 de voluntari pentru modulul de vară, iar 5 înotători vor face valuri pe 12 iulie la evenimentul caritabil Swimathon, cu scopul de a obţine fonduri pentru materialele didactice.

Cei care vor să se implice în proiectele Ajungem Mari sunt invitaţi să trimită un e-mail la adresa office@ajungemmari.ro, iar echipa de voluntari va face apoi transferul de fericire către copii, prin ore de voluntariat în centre sau activităţi de weekend. Proiectul „Dă-ţi pasiunea mai departe!” poate fi susţinut prin donaţii pe platforma Swimathon. O selecţie a fotografiilor din proiectul „Dă fericire mai departe!” poate fi găsită şi pe pagina de Facebook Ajungem Mari.

Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului sau dezvoltarea sustenabila.

Programul educaţional Ajungem Mari este adresat copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi separării de familie, să  le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

https://www.facebook.com/ajungemmari

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează