„Ce e special la designul romanesc? Nu cred ca are nimic special. Cred doar ca are privilegiul extraordinar al unei mosteniri folclorice fabuloase, care insa nu e pusa in valoare indeajuns.”

0

Sambata, 18 iunie 2011, incepand de la 18.00 la Mansarda Carturesti  Verona, Asociatia REPER21 impreuna cu alte sase asociatii, universitati, firme si institutii publice din Europa lanseaza un concept vestimentar ce nu dezbraca Oamenii si Natura!

Avem placerea sa-ti prezentam o parte din designerii care isi prezinta colectiile la acest eveniment intr-o serie de mini – interviuri. Claudia Tache impartaseste cu noi gandurile ei despre design, despre cariera in Romania si nu numai…

Cine esti? Ce te reprezinta?

Claudia Tache, graphic designer si fotograf.

Ma reprezinta tot ce e simplu si natural din interiorul meu pana la lucrurile care ma inconjoara: lucrurile utile dar cu valoare estetica; schimburile de idei intre prieteni sezand turceste pe iarba intr-un parc; gentile tip rucsac sau postas, ca sa am mainile libere intotdeauna; ceapa verde si ridichile pentru ca arata atat de proaspat si au gustul tot atat de proaspat…; cerceii din cirese si fustele cu buzunare…

Ce te-a atras si motivat sa te implici in proiectul Chic & Ethic?

Moda este un hobby al meu vechi de la inceputul liceului cand imi tricotam diverse pulovere dupa modelele gasite prin reviste, sau creeam diverse accesorii din piele refolosita sau elemente naturale: scoici, samburi, bucatele de lemn.
Cu acest proiect Chic & Ethic am ocazia sa-mi folosesc experienta si ideile din domeniul graficii dar si principiile de viata pentru a le transpune in creatii vestimentare si a transmite un mesaj despre cum ar trebui sa fie moda de fapt. Pentru ca moda, a creat o industrie care a depasit cu mult limitele etice si nevoia stricta de imbracaminte a populatiei lumii. Se produce in continuu cu exploatarea resurselor materiale si umane fara limita si se incearca strategii din ce in ce mai agresive pentru ca noi, cumparatorii, sa achizitionam cat mai mult, chiar daca nu avem nevoie. Prin proiectul Chic & Ethic incerc sa atrag atentia asupra acestor aspecte ale modei si sa ofer cateva solutii pentru creatii vestimentare de calitate, durabile si atragatoare, din materiale cat mai natural.

Ce e special la designul romanesc?

Nu cred ca are nimic special. Cred doar ca are privilegiul extraordinar al unei mosteniri folclorice fabuloase, care insa nu e pusa in valoare indeajuns.

De ce nu pleci din tara? Daca pleci – de ce pleci?

Ba plec din tara, insa sufletul ramane romanesc. J  Si plec pentru a schimba atmosfera si pentru o experienta diferita de viata, pentru documentare in domeniul artei si pentru a vedea si imagina noi idei. Nu plec pentru ca e rau aici. De fapt nu e perfect nicaieri. Totul depinde de atitudine, daca ai o atitudine pozitiva si locul in care traiesti devine mai prietenos, de asemenea si oamenii.

Daca Romania este o creatie vestimentara – atunci ce este?

Eu vad Romania ca pe o salopeta de lucru cu paiete si volanase: este o tara in care e mult de lucru insa ne petrecem timpul cu cusutul paietelor pe salopeta… Punem prea mult pret pe aparente (exterior) si asta goleste interiorul… Dar macar avem umor, ceea ce prinde bine intotdeauna.

Bonus: Un mesaj pentru vizitatorii RomaniaPozitiva

Data viitoare cand mergi la cumparaturi, sper sa nu fie pe post de terapie anti-stress si sa constientiezi ideea ca esti o potentiala victima a industriei modei consumeriste. Gandeste de 10 ori inainte de a plati un produs care nu iti trebuie cu adevarat!

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează