Caută-ți vocația sâmbătă, 17 septembrie!

0

„Îmi caut vocaţie” revine în forţă cu cea de-a patra ediţie, sâmbătă, 17 septembrie!

De vrei să vezi cum e să cauți vocația, mergi sâmbătă 17 septembrie la evenimentul organizat de prietenii de la amdoar18ani.ro Despre ce este vorba?

Când erați mici vă plăcea să luați oalele mamei și să băteți cu jucăriile în ele până le sărea smalțul? Umblați în dulap când erați singuri și îi luați rochia de mireasă sau cele mai frumoase haine pe care le decupați pentru a face îmbrăcăminte păpușilor? Sau locul vostru preferat în timpul claselor primare era la colț, pentru că tot ce vă plăcea să faceți în ore era să desenați pe bancă?

Dacă vă gândiți cu drag la acele vremuri, dacă încă aveți aspirații către aceste activități, dacă sunteți convinși că în aceste domenii vă doriți să lucrați în viitor sau dacă încă nu v-ați hotărât în ce direcție vreți să mergeți, atunci evenimentul Îmi caut vocație este exact locul unde trebuie să vă aflați!

Ce se va întâmpla la Îmi caut vocație?

Ei bine, sunt sigură că aceasta este întrebarea pe care v-o puneți cu toții. Așadar, la evenimentul nostru sunteți invitați cu mic, cu mare, pentru a interacţiona cu trei persoane ce vor fi dispuse să vă spună poate unele dintre cele mai ascunse secrete din spatele meseriilor lor și să vă răspundă la orice întrebare legată de acestea.

Mai exact, veți avea ocazia să ascultați sfaturi și nu numai, de la: Octav Ungureanu – comics artist, Bogdan Neagu – meșteșugar dibace și, nu în ultimul rând, Adi Tetrade – toboșarul trupei Jukebox, trei persoane în compania cărora vă asigurăm că nu vă veți plictisi! Fiecare dintre ei va vorbi cu voi timp de 30 de minute, povestindu-vă despre cele mai grele momente întâmpinate de-a lungul carierei, dar şi cele mai mari satisfacţii pe care ei le-au avut.

Iar asta nu e tot! După ce fiecare dintre ei va avea grijă să vă prezinte într-un mod cât mai interesant joburile pe care le-au ales, va urma un moment în care vă vom pune norocul la încercare: datorită sponsorului nostru oficial – CTS Corner şi partenerilor noștri de la de la Diverta, vom organiza o tombolă la care vor participa toți cei prezenți.

Așadar, nu numai că veţi asculta cele mai mişto sfaturi de la cei trei invitaţi, dar unii dintre voi vor pleca acasă şi cu premii dintre cele mai diverse.

Când și unde?

Păi vă așteptăm cu ușile deschise sâmbătă, 17 septembrie 2011, ora 11:00 (nici mai devreme, nici mai târziu), pentru a ne fi alături la un super eveniment în centrul vechi, la Godot Cafe-Teatru de pe Strada Blănari nr. 14!

Intrarea la eveniment este liberă!

Sursa: amdoar18ani.ro

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează