„Catalizator de Începuturi” – Expoziția celor mai talentați 50 de tineri artiști români dintr-o selecție națională, la ARCUB-Hanul Gabroveni, între 14 septembrie și 6 octombrie

0

Pe 14 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni, deschidem expoziția „Catalizator de Începuturi”. Aceasta descoperă, premiază și aduce în fața publicului cei mai talentați 50 de artiști dintr-o selecție națională. Publicul este invitat să voteze lucrarea preferată pe www.credinromania.ro/arta

Sub egida Asociației „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, proiectul reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii artiști, oferindu-le șansa de a-și evidenția creațiile într-o expoziție de prestigiu. După votul juriului și al publicului, cei mai talentați artiști vor câștiga burse consistente, cu o valoare totală de 12.000 EUR. Juriul este format din experți recunoscuți în domeniu: Roxana Dragu, Petru Lucaci, Maria Pașc, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu.

Cei 50 de artiști, sub 35 de ani, sunt studenți sau absolvenți ai unor facultăți de artă sau arhitectură. Au fost selectați în urma unui concurs național, cu peste 300 de aplicanți. Lucrările din sfera artelor vizuale includ fotografii, picturi, sculpturi, instalații, video, grafică, desen și formate digitale. Pe parcursul expoziției, între 14 septembrie și 6 octombrie, se vor organiza diferite evenimente și conferințe culturale. 

Mihaela Păun, Directoarea ARCUB: „Una dintre misiunile noastre este să sprijinim în primul rând artiștii emergenți. De anul acesta, odată cu proiectul „Catalizator de Începuturi”, vom gândi să avem un spațiu dedicat în permanență tinerilor artiști. Este o șansă și o ocazie extraordinară pentru tinerii artiști să poată fi văzuți de un public din ce în ce mai numeros.”

Carmina Pohonțu, coordonator comunicare „Cred în România”: „Începuturile nu sunt ușoare, în special în artă. Fără susținerea și expunerea necesară, unii artiști foarte talentați sunt nevoiți să își schimbe drumul după absolvire. „Catalizator de Începuturi” este e expoziție valoroasă și inovatoare pe scena culturală. Mai mult decât atât, este un proiect de suflet, care descoperă și promovează tinere talente. Acestea sunt cele care vor aduce un suflu nou în arta românească.”

Despre „Cred în România” 

Asociația ”Cred în România” este o mișcare non-profit, non-politică, civică și culturală, care își propune să transmită un mesaj echilibrat de optimism și de încredere în cei din jur. Susține proiectele tinerilor ambițioși, promovează ideile care schimbă comunități, evidențiază veștile pozitive și prezintă poveștile românilor demni. Astfel, contribuie la întărirea sentimentelor de respect și de apartenență la comunitate, precum și de încredere în sine a fiecărui român.

Pagină: www.credinromania.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/credinromania

Instagram: https://www.instagram.com/credinromania/

TikTok: https://www.tiktok.com/@credinromania.ro

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/cred-in-romania

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.