Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Câștigătorii celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul

0

Duminică seara, la Arena Verde Stop din București, după concertul trupei Urma, a avut loc Gala de Închidere a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune filme, conform voturilor exprimate de public pe parcursul celor şase filme de Festival.

Astfel, s-au decernat următoarele premii:

  • Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație merge în Germania, la Wedding Cake regia Viola Baier. Premiul a fost acordat de Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român.
  • Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, oferit de HBO, a revenit filmului Excursie (România), în regia lui Adrian Sitaru şi a fost decernat în prezenţa actorilor Adrian Titieni şi Eric Aradits.
  • Premiul special Ovidiu Bose Paștină, acordat de Fundaţia Anonimul, a revenit scurtmetrajului de ficţiune Omul, în regia lui Brigitte Drodtloff şi a fost înmânat regizoarei de Irina-Margareta Nistor.
  • Un premiu special, care în ultimii doi ani a fost acordat regizorilor Andrei Dobrescu și Daniel Sandu, pentru perseverenţa şi curajul de a-și urma visul, a fost câștigat anul acesta de către The Maw Naing, regizorul filmului The Monk, care a realizat primul lungmetraj independent din ultimii 50 de ani în Burma.
  • Trofeul ANONIMUL 2014 pentru Cel mai bun lungmetraj a fost  câştigat de Remote Control (Mongolia–Germania), şi a fost acceptat de regizorul filmului, Byamba Sakhya.

Gala de Închidere a fost urmată de proiecția filmului A Most Wanted Man, în regia lui Anton Corbjin, precum și a filmelor câștigătoare.

Gala de Inchidere ANONIMUL 11

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România,  Institutului Cultural Român și al Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Sponsor Oficial: Stella Artois

Sponsor Principal: Vodafone România

Sponsori: HBO România, Apa Nova România

Maşina oficială a evenimentului: BMW

Eveniment susţinut de: Intact Media Group

Parteneri: FCB Bucharest, TNT Romania, VH Electronic, Asociatia „Ivan Patzaichin – Mila 23”, Hotel Ibis Gara de Nord,  Forum Film, Transilvania Film, Independenta Film, Chez Elvire, Acuarela, Fabrica, Contego Coffee, Shift, Ristorante Neptunus, Cafe Bar Bistro Legere, I’Velo şi Green Revolution

Parteneri media: Revista FILM, 24 FUN, Caţavencii, Esquire, Cosmopolitan, Cǎrtureşti, Blitz TV, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, Cinefan.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, 121.ro, sub25.ro, Ralix.ro

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.