Carrefour organizează alături de Fundația sa cea de-a treia colectă internațională de alimente în beneficiul Programului Banca de Alimente a Crucii Roșii Române

0

În perioada 23-29 noiembrie Crucea Roşie Română în parteneriat cu Grupul Carrefour România organizează campania Banca de Alimente în toate hipermarketurile Carrefour din țară. În plus, la iniţiativa Fundaţiei Carrefour, proiectul ” Banca de Alimente” al Crucii Roșii Române s-a alăturat campaniei internaționale de colectare de alimente care se desfășoară simultan în 10 țări, ziua de 28 noiembrie fiind astfel special dedicată colectării de alimente greu perisabile destinate copiilor din familii defavorizate.

Banca de Alimente 2015

Evenimentul ” Banca de Alimente” va avea loc la nivel național, în toate cele 16 orașe în care sunt prezente hipermarketurile Carrefour și programul Banca de Alimente: București, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu și Suceava. În fiecare dintre aceste orașe, ziua de 28 noiembrie va fi dedicată colectării de alimente greu perisabile destinate copiilor din familii defavorizate, alimente care vor aduce o mângâiere copiilor nevoiași cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Campania va fi semnalizată în fiecare hypermarket Carrefour din țară iar voluntarii Crucii Roșii Române, în calitate de ajutoare ale lui Moș Crăciun, vor îndemna clienții magazinelor să doneze alimente în containerele special amenajate după casele de marcat.

„Lipsa accesului la o alimentație normală este o problemă majora cu care se confruntă mii de persoane în România. Prin programul Banca de Alimente, Crucea Roșie Română a reușit să acorde un ajutor constant persoanelor nevoiașe timp de șase ani. Ne dorim ca și de această dată, în pragul Sarbatorilor de Iarna, să sprijinim cât mai mulţi oameni nevoiaşi şi să aducem bucurie copiilor pentru care o masă caldă valorează mai mult decât o jucărie”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.

La nivel international, la initiativa Fundatiei Carrefour proiectul „Banca de Alimente” va fi derulat simultan în 10 țări: Argentina, Belgia, Brazilia, Franța, Italia, Polonia, Spania, China, Taiwan si România între 27 si 28 noiembrie și vor reuni peste 3.000 de magazine Carrefour din lume. În România, Carrefour este susținătorul programului Banca de Alimente încă din anul 2009, când proiectul a fost iniţiat şi implementat în hipermarketurile Carrefour din întreaga țară. Până acum, clienții Carrefour România au donat aproximativ 200 000 kg de alimente, cu care au fost ajutate aproximativ 17 000 de familii, iar Fundația Carrefour a sprijinit Crucea Roșie Română și prin alte proiecte care au venit în completarea Băncii de alimente acoperind toate județele țării.

„Ne bucuram sa derulam inca o data acest proiect alaturi de Crucea Rosie Română și de Fundația Carrefour. Prin programul „Banca de aliment”ne dorim ca în pragul sarbătorilor de iarnă, să aducem o bucurie persoanele nevoiașe, aflate în imposibilitatea de a-și procura singure hrana. Credem cu tarie ca numai împreună putem fi solidari și de aceea, lansăm invitaţia tuturor clienților Carrefour, de a se alătura campaniei noastre și de a face posibil un vis – o lume fără foame” a declarat Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour România.

Vă invităm şi pe dumneavoastră în data de 28 noiembrie, în hipermarketurile Carrefour din București și din țară, pentru a sprijini cu o donație de alimente greu perisabile persoanele defavorizate, alăturându-vă astfel campaniei „Banca de Alimente” organizată de Crucea Roșie.

Despre Carrefour: Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile. În România, Grupul Carrefour număra 186 de magazine dintre care 28 hipermarketuri ‘Carrefour’, 104 supermarketuri ‘Market’, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’ și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

Despre Fundația Carrefour: Creată în anul 2.000, Fundația Carrefour își îndeplinește misiunea internațională de organizație de interes public prin implementarea de programe de solidaritate alimentară destinate persoanelor aflate în nevoie, plecând de la funcția sa de bază, aceea de retailer. Datorită experienței echipelor Grupului Carrefour, Fundația acționează pe două axe principale de intervenție: solidaritate alimentară și ajutor umanitar de urgență. Cu un buget de 6.5 milioane de euro, Fundația Carrefour a finanțat 48 de proiecte în 2013, în 9 țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.fondation-carrefour.org

Despre Banca de Alimente a Crucii Roșii Române: Banca de Alimente a fost lansată ca o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse. Proiectul presupune colectarea de alimente greu perisabile în magazinele partenere ale Băncii de Alimente, stocarea lor in depozitele Crucii Roșii și apoi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile. In cei 6 ani de activitate, 39 933 de familii nevoiașe au fost ajutate cu aproximativ 500 de tone de alimente. Un pachet cu alimente cântărește 12 kg și conține: ulei, zahăr, faină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau pește, conserve de legume și alte produse alimentare greu perisabile. Mai multe informații pe: www.crucearosie.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează