Campionatul Municipal de Atletism Special Olympics așteaptă 100 de sportivi cu dizabilități intelectuale la linia de start

0

Fundația Special Olympics din România organizează Campionatul Municipal de Atletism Special Olympics, joi, 3 octombrie 2019, începând cu ora 12,00, pe stadionul ”Iolanda Balaș Soter” din București. Campionatul se adresează persoanelor cu dizabilități intelectuale din școli speciale, școli inclusive, asociații și organizații neguvernamentale din București.

Probele pe care le vor susține sportivii sunt: alergare 50 sau 100 de metri.

Evenimentul este organizat sub sloganul ”Anul Toleranței” (Year of Tolerance), denumit astfel pentru că în martie 2019 la Abu Dhabi a avut loc cel mai mare eveniment sportiv al anului dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale din întreaga lume – Jocurile Mondiale Special Olympics.

Partenerul și finanțatorul Campionatului Municipal de Atletism Special Olympics este Ambasada Emiratelor Arabe Unite, țara care a găzduit în martie 2019 Jocurile Mondiale Special Olympics.

Competiția este organizată cu sprijinul Federației Române de Atletism. Voluntarii care vor fi alături de sportivii Special Olympics sunt de la Fundația Motivation România și de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.

Partener Tehnic al Special Olympics România este Hervis Sports & Fashion.

Despre Anul Toleranței:

Înălțimea Sa, Sheikh Khalifa bin Zayed Al Nahyan, președinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU) a proclamat anul 2019 a fi „Anul Toleranței” în spațiul EAU. Emiratele Arabe Unite au devenit capitala globală a toleranței încercând prin legislație și politici să impulsioneze valorile toleranței, dialogului, conviețuirii și deschiderii către culturi diferite, mai ales printre tineri. ”Anul Toleranței” reprezintă abordarea adoptată de

EAU încă de la înființare, de a fi o punte de comunicare între oamenii din toată lumea cu diferite culturi, într-un mediu al deschiderii și respectului ce respinge extremismul și promovează conviețuirea.

Arborele Ghaf a fost ales ca simbol al Anului Toleranței datorită semnificației pe care acesta o poartă ca arbore autohton. Este un simbol al stabilității deșertului și un martor al obiceiurilor vechi.

Despre Special Olympics România:

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.