Campanie TALKSTER pentru studenţi

0

Aici Banca Comercială Feroviara.

Lansăm în această toamnă campania TALKSTER, prin care ne propunem să descoperim, în cele 12 centre universitare acoperite de sucursalele noastre, câte un student gata să preia rolul de “brand ambassador” pentru produsele noastre adresate, bineînțeles, studenților la început de drum.

Din Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, vom selecta câte un student, în urma unui proces coordonat de economiștii BCF. Din cei 12, pe care ne dorim să-i întâlnim și pentru care vom organiza un week-end de training-uri și socializare în București, TALKSTERUL național se va bucura de un contract de muncă de 1 an alături de noi – chiar și din fața computerului său.

Talkster_-_Deschidere_Aplicații

Până atunci, vă facem cunoscute profilul TALKSTERULUI:

  • un lider de opinie printre colegii săi, însă unul deschis, amuzant și competitiv;
  • un bun comunicator și cunoscător al grupului din care face parte – la facultate, într-o organizație studențească, în timpul liber;
  • un bun ascultător, fotogenic și telegenic;
  • bine informat, credibil, dar și foarte creativ și spontan;
  • gata să învețe și să experimenteze alături de noi diferite metode de comunicare și promovare online;

…ce ne dorim de la el:

  • să preia, alături de noi, activități de blogging și comunicare online;
  • să fie foarte activ în Social Media, pe subiectele care îl interesează;
  • să fie gata de a intra în competiție cu alți potențiali TALKSTERI;
  • să poată prelua un produs care să ajungă, apoi, la toți prietenii săi reali și virtuali; și ne așteptăm să fie mulți 🙂
  • să dea o notă personală tuturor subiectelor propuse de noi.

…și ce oferim:

  • o tabletă pentru fiecare dintre cei 12 finaliști;
  • un buget lunar, pe toată durata campaniei, pentru cei 12 finaliști, pentru networking;
  • un contract de muncă alături de Banca Comercială Feroviara, timp de un an, pentru TALKSTERUL național, pe care îl vom negocia împreună;

Aplicațiile se vor face online, pe talkster.elara.ro, și vor fi însoțite de un CV al potențialului TALKSTER, dar și de câteva întrebări. Întreaga campanie va dura timp de un an și va cuprinde câteva etape:

Deschiderea aplicațiilor pentru studenții din fiecare centru universitar menționat (4 decembrie 2014).
Competiție online pentru TALKSTERII regionali (decembrie 2014) · Selecția celor 12 finaliști.

Întâlnire de formare pentru cei 12 TALKSTERI finaliști: 3 zile, în București, în ianuarie 2015:

  • întâlniri cu personalul băncii;
  • prezentarea produselor;
  • planning pentru activitățile viitoare;
  • activități de cunoaștere și training; o socializare & fun;

Competiție online pentru a alege TALKSTERUL național (ianuarie-martie 2015).
Desemnarea TALKSTERULUI național (martie 2015).
Activități de promovare împreună cu TALKSTERUL național.

www.elara.rowww.talkster.elara.ro

t

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează