Campania umanitară „Zâmbetul din cutie” 2017, susţinută de Maia Morgenstern:

0

Cadouri de Crăciun pentru 9.000 de copii nevoiaşi

Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Romaero şi Kaufland România, în calitate de sponsor onorific, alături de 70 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti şi Ilfov, organizează şi în acest an campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”. În cadrul celei de-a VI-a ediţii, 9.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării se vor bucura de daruri de sărbători.

Până pe 10 decembrie, elevii şi preşcolarii din capitală şi din împrejurimi vor aduna, în cadrul instituţiilor de învăţământ de care aparţin, daruri alese şi împachetate de ei. Acestea vor fi strânse într-un depozit al Romaero şi încărcate apoi în camioane, pentru a ajunge la copiii săraci din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Asociaţia Şansa Ta a selectat în tot timpul anului copii şi familii nevoiaşe din ţară, care se vor bucura acum de aceste cadouri trimise de elevi.

Campania umanitară „Zâmbetul din cutie” a fost pentru prima dată organizată în anul 2012, dovedindu-se un mare succes datorită numărului darurilor donate pentru copiii săraci. Asociaţia Şansa Ta a reuşit de atunci, cu ajutorul copiilor din Bucureşti şi Ilfov, să strângă peste 17.000 de cutii de cadouri.

Punctul culminant al campaniei „Zâmbetul din cutie” este concertul caritabil de luni, 27 noiembrie 2017, găzduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În sală vor fi prezenţi copii din mai multe centre de plasament din  Bucureşti şi copii din familii modeste din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa şi din capitală, care se vor bucura de o seară de neuitat. Pentru restul persoanelor care vor să participe la concert, biletul de intrare este un dar pentru un copil defavorizat.

Începând cu ora 17:00, în studioul „Horia Bernea”, evenimentul prezentat de Maia Morgenstern va aduce pe scenă artişti printre care Ansamblul Ciocârlia Junior (de la Clubul Copiilor din sectorul 3), Cristi Predună, Adelina Drăgănescu, corul de copii „Flori şi stele”, trupa Pam Pam, Alex Militaru, alături de alţi copii talentaţi din şcolile partenere şi din centrele de plasament. Maia Morgenstern, marea doamnă a teatrului românesc, a acceptat să sprijine benevol acest concert caritabil şi să fie gazda evenimentului.

Printre instituţiile şcolare incluse în campania „Zâmbetul din cutie” se numără Colegiul Teoretic „Nicolae Iorga”, Colegiul Naţional „Octav Onicescu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”, The Lauder-Reut Educational Complex, Mark Twain International School, Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”, Colegiul de Arte „Dinu Lipatti”, Liceul „Jean Monnet”, Şcoala Nr. 11 „Ion Heliade”, Şcoala Nr. 17 „Pia Brătianu”, Şcoala „Federico Garcia Lorca”, Şcoala Nr. 58 „Petre Ghelmez”, Şcoala Nr. 75 „Leonardo da Vinci”, Şcoala Gimnazială Nr. 88 „Shanghai”, Şcolile nr. 31, 45, 49, 56, 64, 80, 81, 84, 85, 87, 195, 280, 307, Şcoala Bolintin Deal, Şcoala Cornetu, Şcoala Primară „Teddy Bear”, Şcoala Metropolitană ARC, Şcoala „Mihai Ionescu”, Grădiniţa Nr. 133, Grădiniţa Prikindel.

Sponsorii şi partenerii campaniei sunt: ISMB, Romaero, Kaufland România, Cazino Events & Production, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa, Pizza Hut, VM STUDIO – Servicii VIDEO & FOTO, Foto Fun Club, Federaţia Română de Sport Corporatist,  IT Galaxy,  Carbon Expert. Partener media: Magic FM.
În paralel, Asociaţia Şansa Ta derulează multe alte proiecte în sprijinul comunităţii, precum „O şansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din Bucureşti, în zona Gării de Nord), „Rechizite pentru viitorul tău”, „Voluntar pentru sănătate” sau „Să construim speranţe împreună”. Asociaţia Şansa Ta a inaugurat în 2015, în Buftea, o sală de calculatoare, unde şi-a propus să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, şi în 2016, în judeţul Dâmboviţa, un „conac social” unde găzduieşte şi educă copiii orfani sau lipsiţi de posibilităţi.

Cei care doresc să se alăture campaniei „Zâmbetul din cutie” şi să trimită un cadou pentru copiii nevoiaşi pot contacta Asociaţia Şansa Ta: 0744 910 487, asociatia_sansata@yahoo.com.

***

Despre Asociația Șansa Ta

Asociaţia Șansa Ta este o organizaţie non-profit, care promovează dreptul la o viață mai bună pentru copiii și tinerii care urmează să părăsească sau care au părăsit centrele de plasament, prevenind instituționalizarea acestora. De asemenea, asociația își propune să ajute familiile defavorizate, cu mulți copii, din România. Programele dezvoltate se adresează persoanelor sau grupurilor sociale aflate în situații de risc.

Asociația Șansa Ta este acreditată de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să acorde servicii sociale, conform Certificatului de Acreditare Seria AF, nr. 000740/22.05.2014.

Beneficiar: “ Asociația Șansa Ta”

Conturi bancare deschise la BCR:

CONT IN LEI         RO64RNCB0591123278690001

CONT IN EURO    RO37RNCB0591123278690002

SWIFT: RNCB RO BU

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează