Campania După Noi, strângem tot noi – 64% din deșeurile colectate prin sistemul de pubele inteligente Big Belly, din centrul Capitalei, redirecționate către reciclare

0

Compania Coca-Cola HBC România, Primăria Sectorului 3 – prin Direcția de Salubritate – și organizația GreenPoint Management, au instalat, în luna februarie a acestui an, 30 de containere inteligente de tip Big Belly în zona  centrală a Capitalei (Piața Unirii – Piața Universității), în cadrul programului de încurajare a colectării selective După noi, strângem tot noi

 

Rezultatele obținute după primele două luni și jumătate de la instalarea containerelor sunt extrem de încurajatoare și arată un răspuns foarte bun din partea cetățenilor, care au folosit într-un număr foarte mare aceste containere.

De la începutul lunii februarie și până la jumătatea lunii aprilie, prin rețeaua Big Belly, au fost colectate 8,4 tone de materiale reciclabile în cele 15 containere dedicate colectării deșeurilor reciclabile, acest volum reprezentând 64% din volumul total de deșeuri colectate în containerele Big Belly.

De asemenea, aproape 80% din materialele aruncate în containerele pentru deșeuri reciclabile au fost conforme cu normele în vigoare, ceea ce arată că o infrastructură de acest gen motivează consumatorii să se implice în inițiativele de colectare selectivă.

 

Big Belly este unul dintre cele mai inovatoare sisteme de colectare selectivă a deșeurilor, implementat cu succes în multe dintre țările Uniunii Europene. Unul dintre principalele sale avantaje este acela că include un sistem inteligent de compactare a deșeurilor, alimentat cu energie solară, prin panouri fotovoltaice, ceea ce crește capacitatea de stocare a acestor containere, ele ajungând să poată colecta o cantitate de 5 ori mai mare decât volumul lor.

Rezultatul direct este eficientizarea spațiului folosit pentru colectare separată, dar și reducerea numărului de colectări efective: în timp ce un container clasic are nevoie să fie golit, în medie, de până la 5 ori pe zi, un container Big Belly are nevoie de o singură colectare la 10 zile. În cazul de față, numărul de colectări a deșeurilor din zona vizată a fost eficientizat cu 94%! S-au redus, astfel, inclusiv emisiile de CO2 și cantitatea de combustibil consumată în procesul de colectare.

Containerele Big Belly nu doar că au capacitate de stocare extinsă, dar au și capacitatea de a comunica acest lucru, printr-un sistem de raportare, prin care transmit în mod automat gradul de umplere, precum și alte informații utile, astfel încât salubriștii să nu fie nevoiți să facă mai multe drumuri pentru a colecta deșeurile dintr-un container care nu este încă plin.

Despre După Noi

După Noi este platforma care reunește toate proiectele de responsabilitate socială derulate de compania Coca-Cola HBC în România. Lansată în 2016, platforma de CSR reflectă filosofia Coca-Cola HBC, aceea de a face tot ce este posibil pentru a lăsa în urmă o lume mai bună, prin protejarea mediului înconjurător și a resurselor, prin promovarea valorilor, a tradițiilor, a poveștilor și a locurilor din România. Platforma își propune să inspire cât mai mulți oameni să conștientizeze cât de important este ce lasă în urma lor și să adopte un stil de viaţă cât mai responsabil, pe care să-l transmită şi generaţiilor viitoare.

Proiectul a început în Țara Dornelor – prin crearea de conținut pentru promovarea și susținerea zonei – și a continuat prin inițiative punctuale, cum sunt „ThinkBIGar”, inițiativa angajaților de la fabrica Coca-Cola HBC din Timișoara pentru amenajarea traseului eco-turistic din jurul cascadei Bigăr, „Povești din Ciocănești”, un serial online cu poveștile autentice ale oamenilor din satul muzeu Ciocănești sau proiectul de educație în vederea colectării selective „După Noi, strângem tot noi”.

Despre CocaCola HBC România

Coca Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, deservind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2015, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 448 milioane de euro, echivalentul a 0,3% din PIB.

În România, Coca-Cola HBC România a fost declarată cea mai responsabilă companie pe plan local în 2016, 2017 și 2018, conform România CSR Index, realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Pe plan local, Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitați site-ul www.coca-colahellenic.ro și să ne urmăriți pe Linkedin și Facebook.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.