Camera Obscură te invită să înțelegi lumea persoanelor cu deficiențe de vedere

0

Pășește în Camera Obscură!

Vino să înțelegi lumea oamenilor cu dizabilități de vedere!

Asociația pentru Dezvoltare Urbană te invită alături de pictorul Laurențiu Dimiscă pentru o experiență vizuală unică în București, Cluj, Timișoara și Arad. Vei putea afla și înțelege, pășind într-o cameră obscură, cum folosește un om cu deficiențe vizuale un Smartphone. În cadrul evenimentelor, participanții vor putea beneficia de ateliere gratuite de desen și vor descoperi tehnicile și imaginile tactile prin care nevăzătorii descoperă lumea.

În România sunt aproximativ 100.000 de persoane cu afecțiuni de vedere, dintre care aproape 3.000 sunt copii. Majoritatea văzătorilor nu știu că o persoană cu deficiențe de vedere folosește Smartphone-ul, un device banal, dar care îi poate schimba aproape complet viața.

Pentru ca aceste beneficii să ajungă la cât mai mulți oameni, Asociația pentru Dezvoltare Urbană lansează petiția ce solicită Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate introducerea Smartphone-ului pe lista subvențiilor pentru sprijinirea persoanelor cu deficiențe de vedere.

Semnează și tu petiția pe Declic!

Programul evenimentelor este:

  • București: în Parcul Herăstrău – zona Expoflora, între orele 10:00 și 19:00, de pe 11 până pe 13 mai

  • Cluj: în zona pietonală Bulevardul Eroilor, între orele 10:00 și 19:00, de pe 17 până pe 19 mai

  • Timișoara: în Parcul Copiilor, între orele 10:00 și 19:00, de pe 24 până pe 26 mai

  • Arad: în Piața Avram Iancu, între orele 10:00 și 19:00, de pe 31 mai până pe 2 iunie

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltare Urbana în cadrul proiectului Tehnologia Equal – “Smartphone-ul de la capriciu la necesitate”, un program dezvoltat cu sprijinul Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank.

Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană este o organizaţie non-guvernamentală din România fondată în 2009, a cărei misiune este să găsească soluţii la unele probleme ale comunităţii pentru o dezvoltare durabilă a acesteia. Obiectivele principale sunt încurajarea inovării şi modernizării prin punerea în aplicare proiecte şi iniţierea unor programe care pot servi drept exemplu în diferite domenii ale dezvoltării umane – www.procivic.ro

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, inființată în anul 1994, în cadrul unei inițiative a Comisiei Europene. FDSC este o “organizație pentru organizații”, care consideră că dezvoltarea sectorului neguvernamental reprezintă în sine un indicator pentru starea comunității în care cetățenii trăiesc – www.fdsc.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.