Call for Entries BIEFF – film și artă vizuală românească

0

Call for Entries BIEFF – film și artă vizuală românească
Deadline: 30 august

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF caută cele mai îndrăznețe şi inovative experimente vizuale românești în vederea includerii în programul celei de-a șasea ediții.
unnamed

Creat sub patronajul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC) şi al Universității Naționale de Arte București (UNArte), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este un eveniment necomercial cu orientare educaţională, dedicat experimentului în cinema și arta vizuală. BIEFF susține creaţiile inovatoare, atât la nivel conceptual și tematic, cât și formal sau stilistic, și artiştii cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care în același timp explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic.

BIEFF este de asemenea primul eveniment din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali proeminenţi prin poziţia lor, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.

BIEFF este onorat să aiba ca parteneri câteva dintre cele mai importante festivaluri de film și instituții din sfera cinema-ului de avangardă şi a artelor vizuale: Quinzaine des Réalisateurs – Cannes Film Festival, Berlinale Forum Expanded, Centrul Pompidou, Festivalul Internațional de Film Rotterdam, IDFA Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Oberhausen, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, EYE Film Institute Netherlands sau Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam, fiecare aducând la Bucureşti o selecţie de filme inovatoare multipremiate din programele lor din ultimii ani.

În funcție de decizia comisiei de selecție, filmele românești selectate vor fi incluse fie în Competiția Internațională, fie în Panorama Românească. Selecția în cadrul BIEFF oferă în mod particular posibilitatea ca filmul să fie vizionat de curatori și selecționeri de top din zona cinema-ului de avangardă internațional. Dintre invitații edițiilor precedente BIEFF amintim: Christophe Leparc (Managing Director al Quinzaine des Réalisateurs, Festivalul de Film de la CANNES), Jonathan Pouthier (Cinema Programmer al Centrului POMPIDOU), Hilke Doering (directoarea Competiției Internaționale a Festivalului de Film de la OBERHAUSEN), Sergio Fant (selecționer al Festivalului de Film de la LOCARNO), Peter van Hoof (șeful comitetului de selecție pentru scurtmetraj al Festivalului Internațional de Film de la ROTTERDAM), Miguel Valverde (co-director al Festivalului Internațional de Film Independent de la LISABONA) etc.

Condiţii de participare:

1. filmul trebuie să fie produs în ultimii 3 ani și să nu depășească 40 de minute;

2. filmul trebuie încărcat pe ftp-ul BIEFF sau trimis printr-un link de download (ex.: wetransfer.com) pe adresa programming@bieff.ro, în format .mp4/.mov, în vederea preselecţiei;

BIEFF ftp:
Host: ftp.bieff.ro
User: entriesro@bieff.ro
Pass: Bieffro1234

Recomandăm client ftp FileZilla, care poate fi descărcat de aici.

3. următoarele materiale trebuie trimise la adresa de mail a festivalului programming@bieff.ro:
Fişa filmului (date de contact, synopsis, echipa filmului, distribuţie, detalii tehnice, intenție regizorală, cronici, menţionarea participării la alte festivaluri şi premiile obţinute, dacă este cazul);
Imagini din film;
Bio-filmografia regizorului.

DEADLINE: duminică, 30 AUGUST 2015.

Mulțumim și așteptăm cu interes filmele!

Departamentul Program
Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează