Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziție-gigant @ Festivalul Internațional al Luminii, Spotlight

0

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

Astfel, Primăria Municipiului București organizează, în perioada 23-25 aprilie, prin intermediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii, Spotlight.

Sursa: Facebook aici.

Festivalul va fi lansat printr-un concert incendiar susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Bucureștiului.

Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziție-gigant, iar spațiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalațiilor interactive și al spectacolelor de lumini.

11000581_1088656057828127_7051573088639992685_n

Pentru a le prezenta bucureștenilor cele mai captivante instalații și a le oferi o experiență unică, ARCUB a lansat la începutul lunii martie un call for projects pentru tineri artiști, arhitecți sau designeri aflați la început de drum. Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina și tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe interacțiunea publicului cu lucrarea.

După procesul de jurizare, în cadrul căruia au fost analizate toate proiectele, s-a desemnat instalația câștigătoare: Urban Neon Forest, aparținându-le lui Antonio Păun și Thomas Herrera, studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu‟.

Proiectul câștigător își propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experiență inedită: o promenadă printr-o „pădure de lumină”. Instalația va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuși aleatoriu în fața clădirii Băncii Naționale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacționa cu obiectele arhitecturale, cât și un spectacol urban inedit.

Ideea festivalului a apărut din nevoia alinierii la manifestările similare din marile orașe și își propune să includă orașul București în circuitul celor mai importante festivaluri de profil și, în același timp, să îi ofere publicului larg un spectacol inedit, unic în România.

De asemenea, Spotlight se bucură de un parteneriat puternic cu unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de acest tip din Europa – Signal Festival din Praga – care în acest an va asigura prezența unor instalații inedite, cu dimensiune internațională.

Sursa: Facebook aici.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează