Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cadou de Crăciun pentru iubitorii muzicii clasice: Vox Maris de George Enescu pe FestivalEnescu.ro

0

Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii clasice la audiția lucrării Vox Maris pe site-ul www.festivalenescu.ro, în zilele Sărbătorilor de iarnă din acest an. Înregistrarea oferită prezintă Poemul simfonic Vox Maris în interpretarea London Symphony Orchestra, dirijată de maestrul Gianandrea Noseda și a Corului Academic al Radiodifuziunii Române condus de Ciprian Țuțu, avându-l ca solist pe tenorul Cosmin Ifrim. Concertul a avut loc în ediția din 2019 a Festivalului, pe scena Sălii Palatului din București. Înregistrarea poate fi vizionată gratuit începând de joi, 24 decembrie, până în ultima zi a anului 2020, accesând acest link.

Ideea poemului simfonic Vox Maris l-a preocupat pe George Enescu încă din 1925, dar desăvârșirea lucrării a fost un proces de lungă durată, Maestrul revenind repetat asupra primei schițe din 1929 și incluzând-o în creațiile sale abia în 1954, cu număr de opus 31 (antepenultimul). Compusă pentru soprană, tenor, cor și orchestră, sub formă de sonată liberă, și dedicată amintirii pianistei Elena Bibescu, Vox Maris a avut premiera la București postum, în 1965. Libretul poemului este scris chiar de Enescu, plecând de la un text francez și breton de Willy. Originalitatea sonoră a lucrării își are esența, în opinia compozitorului și muzicologului Pascal Bentoiu, într-o nemaiauzită şi luxuriantă dispunere orchestrală, ce cu greu îşi găseşte perechea în toată muzica secolului XX.

În Amintirile sale, Enescu menționează pe larg propria trăire a tot ceea ce sublimează muzical în Vox Maris: „Da, am văzut tot ce voi descrie. Imaginați-vă o mare zbuciumată. Un matelot nemișcat o contemplă, cu ochii țintă la orizon. Urgia crește, se întețește, mătură în rafale. O sirenă urlă undeva departe. Bubuit de tun: este alarmă! Se aud țipete în vuietul mării, bărcile sunt lăsate la apă. Matelotul se repede, apucă vâslele și se îndreaptă în direcția strigătelor. De pe mal, urmărim un timp barca dansând pe coama valurilor. Dispare dintr-odată. Un munte de apă s-a prăvălit peste firava ambarcațiune ce se scufundă brusc. Șuierul vântului peste valurile sângerii, parcă, în lumina soarelui la asfințit. Marea și-a luat prada: sătulă, își regăsește calmul. Vine noaptea, nu se mai aude nimic decât valurile care se sparg de pietre și, departe, departe de tot, cântecul anticelor sirene. Victima a potolit setea zeilor mării. Luna strălucește peste ape…”

London Symphony Orchestra va concerta și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din 2021, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle, iar poemul simfonic Vox Maris va fi interpretat în această ediție de Mariinsky Theatre Orchestra, cu maestrul Valery Gergiev la pupitru.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.